Acasă Analize Mai multă “lumină”, dar la export

Mai multă “lumină”, dar la export

de GM

otel siderurgieÎn perioada 1.I.-28.II.2015, resursele de energie primară au scăzut cu 0,3%, iar cele de energie electrică au crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 3,9%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Totuşi, consumul de energie electrică în economie a scăzut cu aproape 0,5 TWh (-7,4%), ceea ce, dacă ar fi reprezentat de creşterea eficienţei energetice ar fi o veste bună, dar, din păcate, nu este tocmai aşa! În schimb, exportul de electricitate aproape s-a dublat (+ 90,9%).

Principalele resurse de energie primară în primele două luni din acest an au totalizat 5.333.900 tone echivalent petrol  (tep), în scădere cu 15.400 tep faţă de perioada 1.I.-28.II.2014. Producţia internă a însumat 3.749.700 tep, în creştere cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 1.584.200 tep, în scădere cu 9,5%. Cel mai mult au scăzut importurile de gaze naturale, cu 77,5%, urmate de cele de ţiţei (- 9,3%). Pe de altă parte, ca procent, cel mai mult au crescut importurile de energie electrică: + 100%! Dar, de fapt, importurile nu sunt deloc semnificative: s-au majorat cu 6.500 tep, la 13.000 tep. Importurile de cărbune au crescut cu 64,2% (44.300 tep), dar a crescut şi producţia de cărbune (+ 5,6%, cel mai probabil reprezentând exportul de lignit către Serbia). De asemenea, s-a majorat şi importul de produse petroliere (+72.700 tep, adică + 37,8%).

În aceste prime două luni din 2015, resursele de energie electrică au fost de 11.534,1 milioane kWh, în creştere cu 433,1 milioane kWh (+3,9%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2014. Creşterea resursei de energie electrică  s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 357 milioane kWh (+3,2%).

Producţia din termocentrale a fost de 4.878,7 milioane kWh în scădere cu 911,5 milioane kWh (-15,7%). Producţia din hidrocentrale a fost de 3,17 TWh, în creştere cu 0,79 TWh (+33,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 1,99 TWh în scădere cu 9,9 milioane kWh (-0,5%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I.-28.II.2015 a fost de 1,2 TWh, în creştere cu 391,1 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 135,1 milioane kWh, în creştere cu 92,9 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2014.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 8,38 kWh, cu 4,1% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2014; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 20,5%, iar consumul populaţiei a crescut cu 5,3% (până la 2,1 TWh), în timp ce consumul în economie a scăzut cu 490,5 milioane kWh (-7,4%), până la 6,1 TWh.

Exportul de energie electrică a fost de 1,69 TWh, în creştere cu 0,8 TWh, respectiv cu 90,9%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 1,45 TWh, în scădere cu 9 milioane kWh, respectiv cu 0,6%.

din aceeasi categorie