Acasă EconomieBanci & Asigurari Luna Pădurii 2022

Luna Pădurii 2022

de L M

Ca în fiecare an, Luna Pădurii a început pe 15 martie, dată de la care încep împăduririle de primăvară. Cum vremea a fost mai dificilă, plantările din acest an au debutat chiar din februarie. În 2022, se preconizează să se împădurească 24.000 ha, inclusiv pe terenuri degradate.

Luna Pădurii sau luna plantării arborilor debutează astăzi, 15 martie. Bazele conceptului de dezvoltare durabilă a pădurilor au fost puse în anul 1991, prin „Declaraţia de la Paris”, concept menit să atragă atenţia asupra faptului că oamenii pot distruge această componentă vie și pot afecta astfel mediul înconjurător,se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. În România, „Luna Pădurii” se desfăşoară de peste 60 de ani.

În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, o suprafață de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări.

În ceea ce privește acțiunile de împădurire din acest an, acestea vor viza 7.692 ha, din care peste 4.700 ha aflate în fond forestier de stat și peste 2.850 ha aflate în fond forestier privat.

Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa în 2022, Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.). Pentru împăduririle 2022 de la Romsilva a fost alocat un buget de 220,4 milioane de lei.

Completările însumează 2.756 ha, din care 1.735 ha vor fi în fond forestier de stat și alte 983 ha în fond forestier privat. De asemenea, 26 ha vor beneficia de reconstrucție ecologică prin fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, care vor putea fi accesate de consiliile județene. De refacerea în urma calamităților vor beneficia pe parcursul anului 2022, 531 ha de pădure, dintre care 329 ha se află în fond forestier de stat și 143 ha în fond forestier privat. Alte 56 ha de teren vor fi reconstruite ecologic prin intermediul Gărzilor Forestiere, în timp ce 4 ha vor beneficia de reconstrucție ecologică prin intermediul consiliilor județene, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu. Iar peste 12.900 ha vor fi regenerate natural.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va beneficia de sume consistente pentru împăduriri și prin Planul Național de Redresare și Reziliență:

„Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru mediul înconjurător și să acționăm în spiritul protejării acesteia. Așa cum știm, România a făcut paşi foarte importanţi în stoparea delictelor silvice, iar ritmul în care exploatăm trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea. Ambele acţiuni merg în paralel, dar balanţa trebuie să încline întotdeauna în favoarea regenerărilor. Trebuie să creştem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută componenta <Păduri şi protecţia biodiversităţii> din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 ha de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi cel puţin 3.150.000 mp suprafeţe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia Naţională Forestieră 2020 – 2030”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos, completează comunicatul.

 

 

din aceeasi categorie