Regia Naţională a Pădurilor Romsilva va împăduri în acest an 14.700 hectare, din care pe 6.400 hectare vor fi plantări efective, a declarat Valerian Solovăstru, directorul general al Romsilva, pe 15 martie 2011, cu ocazia marcării debutului „Lunii plantării arborilor” (15 martie – 15 aprilie). Potrivit acestuia, fondurile alocate pentru programul de împădurire din 2011 se ridică la peste 130 de milioane lei, cea mai mare sumă fiind suportată din bugetul regiei.
Acesta a dat asigurări că necesarul de puieţi pentru lucrările de împăduriri din acest an este asigurat din pepinierele regiei. „Avem un disponibil de 57 de milioane de puieţi acoperiţi în totalitate de regie şi pentru tot anul 2011, dar şi un plus de 14 milioane de puieţi pe care îl putem valorifica. De asemenea, vom oferi un milion de puieţi sponsorizări către ONG-uri şi pentru cei care fac acţiuni de voluntariat”, a adăugat Solovăstru.
Proprietarii de păduri private, care deţin aproape jumătate din fondul forestier naţional, au anunţat că vor împăduri efectiv 3.300 ha de teren.
Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Romsilva au organizat, pe 15 martie 2011, o acţiune de plantare de puieţi forestieri pe raza Ocolului Silvic Snagov, la care au participat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, secretarul de stat pentru Păduri, Cristian Apostol, şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. „Fac apel către toate instituţile statului, către toată lumea, să facă ceapentru a avea mai multă grijă pentru pădure”, a declarat ministrul Mediului. „În ultimii 20 de ani nu prea am avut grijă”, a completat acesta. Ministrul a ţinut să precizeze că în 2010, prin Fondul pentru mediu s-au alocat sume de 6 ori mai mari decât în 2009, ajungând a 180 milioane de lei. „În tot anul 2010, am alocat un miliard de euro pentru economia verde”, a spus Borbely.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, nu s-a lăsat şi a amintit de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), care permite finanţarea proiectelor de împădurire, valoarea bugetului pentru această măsură fiind de 229 milioane de euro.


