Acasă Economie Listarea Nuclearelectrica în linie dreaptă

Listarea Nuclearelectrica în linie dreaptă

de GM

Strategia de privatizare a producătorului de energie Nuclearelectrica a fost aprobată în şedinţa Executivului. Statul român ar putea încasa, pe cele 10% din acțiunile societății, circa 300-350 de milioane de lei.

Ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că 85% din acţiunile ce vor fi scoase la vânzare vor fi oferite investitorilor instituţionali, iar diferenţa – investitorilor de retail. „Mizăm la investitorii instituţionali să fie de 150% sau peste şi, în funcţie de asta, sperăm să obţinem un preţ cât mai bun”, a spus ministrul.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, intervalul de preţ aprobat de Guvern pentru investitorii instituţionali interesaţi de Nuclearelectrica este cuprins între 11,20 lei/acţiune (limita inferioară) şi 15 lei/acţiune (limita superioară).

Sindicatul de intermediere care se ocupă de listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti este format din Swiss Capital (lider de sindicat) şi BT Securities, consultanţii juridici ai sindicatului fiind Muşat & Asociaţii, alături de Hogan Lovells.

În perioada următoare, Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica urmează să aprobe majorarea capitalului social, precum şi prospectul de ofertă ce va fi supus aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

”Listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti, un obiectiv esenţial din calendarul de privatizări al Guvernului pentru anul în curs asumat în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, este un pas important pentru consolidarea şi dezvoltarea pieţei de capital din Romania, cu efecte pozitive în întreg mediul economico-financiar autohton. După mai bine de şase ani în care bursa românească nu a înregistrat nicio prezenţă nouă semnificativă, venirea unui producător major de electricitate la cota bursei va deveni un catalizator esenţial pentru revigorarea sectorului financiar, cât şi a celui energetic din România”, se menţionează în comunicat. 

În prezent, statul este acţionar majoritar al Nuclearelectrica cu 90,28%, iar Fondul Proprietatea deţine restul de 9,72% din acţiuni. Compania operează cele două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Potrivit angajamentelor asumate în fața FMI, vor urma listările Complexului Energetic Oltenia și a producătorului de gaze Romgaz. Listarea la bursă a companiei de stat Electrica va avea loc la sfârșitul lui octombrie 2013.

din aceeasi categorie