Acasă Economie Lista pentru conducerea ANRE

Lista pentru conducerea ANRE

de L M

Comisiile reunite de specialitate din Parlament au votat lista cu cei ce vor fi propuși Plenului pentru conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), după audierea celor aproape 20 de candidați. Subiectul central al audierilor a fost modul în care ANRE s-a implicat, sau nu, în asigurarea unei concurențe corecte pe piața de energie în iarna acestui an, când prețul curentului a crescut vertiginos. Opoziția PNL s-a arătat profund nemulțumită de prestația unui candidat, de la ALDE, votat în cele din urmă pentru un post de reglementator.

Deputatul PSD Dumitru Chiriţă, vicepreședinte al Comisiei de Industrii, a fost votat pentru un mandat de cinci ani în funcţia de preşedinte al ANRE, iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost propus Zoltan Nagy-Bege, de 12 ani în ANRE și în prezent membru în Comitetul de Reglementare. Pentru cele două funcţii de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE au fost votaţi Gabriel Gheorghe, din partea ALDE, în prezent secretar de stat în Ministerul IMM-urilor, şi Cornelia Sulger, de la PSD Olt și angajată a companiei CEZ. Propunerile urmează să fie supuse, miercuri,votului Plenului reunit al Parlamentului.

”Cert este că pleacă la drum cu un foarte mare handicap, în sensul că sunt foarte multe reglementări netranspuse şi este o situaţie confuză şi foarte neclară în piaţa de energie electrică şi în ceea ce se doreşte a fi piaţa de gaze naturale”, a declarat, luni, la finalul audierilor, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, despre Dumitru Chitiță.

Pe de altă parte, deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedinte al aceleiaşi comisii, s-a declarat nemulţumit de rezultatul votului, în condiţiile în care unul dintre cei selectaţi, Gabriel Gheorghe, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz, a răspuns greşit când a fost întrebat la audieri care despre tariful de înmagazinare a gazelor încasat de Romgaz.

„Mie mi s-a părut ceva strigător la cer. L-am întrebat pe preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz, care este şi secretar de stat în Guvernul României, domnul Gabriel Gheorghe, cât este preţul la înmagazinare (n.r. – a gazului natural) şi mi-a spus ceva de genul 720 de lei pe MWh, în condiţiile în care acest preţ este de 21 lei/MWh la Romgaz, companie pe care o conduce, iar preţul gazelor la consumatorul final este 120-130 de lei/MWh. Pe oamenii ăştia îi punem în Comitetul de Reglementare al ANRE. L-am întrebat dacă este membru de partid şi a recunoscut că este ALDE. În ultimele zile am făcut tot felul de acţiuni vizavi de politizarea excesivă pe care Ministerul Energiei şi ALDE o fac în companiile de stat, însă aşa ceva este inadmisibil. Dacă tot e politic, să vină cu oameni competenţi, dar cu asemenea oameni este greu să crezi că ANRE va funcţiona mai bine”, a spus Popescu.

Comisia economică, de industrii şi servicii din Senat şi Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor i-au audiat luni pe candidaţii care şi-au depus CV-urile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi membru în comitetul de reglementare al ANRE. La data de 22 octombrie expiră mandatele a patru din cei şapte membri ai comitetului de reglementare al ANRE, funcţii ocupate momentan de Niculae Havrileţ (preşedinte), Emil Calotă (vicepreşedinte), Zoltan Nagy-Bege şi Gheorghe Barbu.

Energia și convergența României la zona euro

Liberalizarea pieţelor de energie electrică şi gaze naturale reprezintă o contribuţie importantă la procesul de convergenţă a României la zona euro, pentru a nu exista şocuri pentru consumatori, a declarat, luni, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, la audierile pentru noua conducere a ANRE.

„Liberalizarea pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale reprezintă o contribuţie extraordinar de importantă pentru procesul de convergenţă a României la zona euro. România nu îşi pune problema dacă va trece, ci când va trece la zona euro. Faptul că preţurile la energie electrică începând cu acest an şi de gaze naturale foarte curând se vor liberaliza, cu măsuri de monitorizare, va duce deja la pregătirea consumatorilor să funcţioneze în perfectă consonanţă cu spaţiul comunitar. Este o contribuţie importantă ca, la momentul trecerii la zona euro, să nu avem şocuri”, a spus Calotă.

Piaţa de energie electrică se va liberaliza total începând cu 1 ianuarie 2018, în timp ce piaţa gazelor a fost liberalizată la 1 aprilie 2017 pentru componenta de producţie, urmând ca tarifele la consumatorii casnici să fie reglementate până în 2021. Potrivit vicepreşedintelui ANRE, dacă piaţa gazelor nu ar fi fost liberalizată la 1 aprilie în acest an, ar fi trebuit urmaţi paşii din calendarul de liberalizare pe care România şi l-a asumat în 2012, care prevedea o creştere de preţ la 78 de lei/MWh, faţă de 71-72 de lei, cât este nivelul de acum de pe bursă.

din aceeasi categorie