România are dificultăţi cu cheltuirea banilor comunitari, dar se gândeşte să mai ceară, cel puţin pentru rezolvarea unor probleme de mediu. Deşeurile par a fi o piatră de încercare pentru autorităţi, dar şi pentru firmele din domeniu. Colectarea selectivă este un deziderat greu de atins, mai ales că populaţia nu a prea înţeles că trebuie să-şi schimbe obiceiurile, motiv pentru care oficiali se gândesc să închidă ghenele de la blocuri, ca să-i determine pe oameni să împartă gunoiul pe categorii.
Grija României nu este să ceară bani suplimentari de la Uniunea Europeană, ci cum să absoarbă şi să cheltuie banii alocaţi, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, marţi, 12 aprilie 2011, în cadrul conferinţei cu tema „Managementul Integrat al Deşeurilor – Impactul Directivei Cadru şi Societatea Europeană a Reciclării”, organizată de Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă.
„Nu avem nicio problemă să reciclăm orice fel de deşeu, în momentul de faţă. România are capacitatea să recicleze mai mult şi să folosească acele posibilităţi care ţin de tehnologie avansată. Problema noastră nu este să cerem bani suplimentari de la Uniunea Europeană, ci cum să absorbim sumele alocate deja”, a atras atenţia Borbely.
Silvian Ionescu, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, a precizat că România va apela la o extindere a finanţării de la Uniunea Europeană pentru gestionarea deşeurilor, deşi, conform cifrelor, din cele 7,5 miliarde de euro alocate de la Bruxelles, numai 980 milioane de euro au fost absorbite.
Directivă de transpus
România trebuie să se conformeze noii directive europene în domeniul deşeurilor. Obiectivul major al documentului este acela de a conduce la realizarea, în Uniunea Europeană, a unei aşa-numite societăţi a reciclării, în cadrul căreia se doreşte evitarea generării de deşeuri şi utilizarea deşeurilor ca resursă.
„Spre deosebire de legislaţia europeană anterioară, pe care noua directivă a abrogat-o, acum accentul principal se pune pe cinci paşi care ierarhizează priorităţile în materie de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor. Ceea ce vreau să spun este faptul că, în aplicarea ierarhiei deşeurilor, autorităţile competente adoptă măsuri prin care se încurajează o gestionare eficientă a acestora constând în prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, operaţiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică şi eliminarea deşeurilor”, a declarat Julio Garcia Burgues, şeful Direcţiei de Managementul Deşeurilor al Comisiei Europene.
Primul pas pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2008/98 a fost făcut; Executivul a aprobat proiectul de lege, care trebuie adoptat de către Parlament.
Decizia Parlamentului
“Deoarece sunt prevăzute reglementări menite să asigure protecţia mediului, legea instituie obligaţia de a trata deşeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra acestuia şi a sănătăţii populaţiei, prin încurajarea punerii în aplicare a ierarhiei deşeurilor şi reducerea consumului de resurse. Sperăm ca, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, legea să fie deja gata de implementare”, a declarat ministrul Mediului. El speră ca, până în 2015, toate judeţele să beneficieze de sisteme integrate de management al deşeurilor. „Avem contracte, dar responsabilitatea implementării acestui sistem stă exclusiv la autorităţile locale. Ei fac licitaţiile, ei implementează. Vreau să reamintesc că suntem primii în Europa la numărul de contracte semnate. Numai în ultimele două luni am semnat contracte de peste 800 milioane de euro, şi suntem deja, din acest punct de vedere, în 2012, Dar suntem pe ultimul loc la absorbţia fondurilor”, a subliniat Laszlo Borbely.
Gunoiul costă
Ministrul a ţinut să atragă atenţia asupra costurilor determinate de colectarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. „Mai e de discutat despre taxa de depozitare. În acest domeniu pot spune că, la nivelul UE, această taxă este de 4 ori mai mare şi va trebui să avem şi noi o politică privind această taxă. Fondurile astfel colectate pot fi utilizate, de exemplu, pentru a putea decontamina siturile cu probleme. La noi, autorităţile trebuie să ajungă la o înţelegere cu operatorii locali. În termeni concreţi ai economiei de piaţă, autorităţile şi operatorii trebuie să fie mai maleabili. E anormal să ai 5 celule pentru depozitare şi 3 să stea goale pentru că primăria nu se înţelege cu operatorul local”, a completat ministrul Mediului.


