”Soluţiile furnizate pentru Lakeview reprezintă modul în care Schneider Electric România a răspuns provocării de a crea o clădire ecologică inteligentă şi eficientă din punct de vedere energetic”, a declarat Saulo Spaolanse, Country President Schneider Electric România, într-un comunicat de presă.
Pentru Schneider Electric România, proiectul Lakeview a fost o ocazie de a implementa o mare parte dintre soluţiile pe care le furnizează: echipamente de medie şi joasă tensiune, tablouri electrice, distribuţie pe verticală a energiei utilizând bare capsulate şi sisteme BMS, care controlează întreaga clădire sau areale restrânse dedicate fiecărui chiriaş.
Lakeview este situat într-una dintre zonele cu cel mai rapid ritm de extindere din Bucureşti. Cartierul de business, din care face parte Lakeview, respectă planul autorităţilor locale de a transforma nordul capitalei într-o zonă de referinţă pentru construcţii de birouri de clasă superioară, centre comerciale şi clădiri rezidenţiale de lux.
Viziunea dezvoltatorului de a investi într-o clădire verde a oferit şansa Schneider Electric de a propune soluţii complete de standard superior. Companiile, care în acest moment îşi desfăşoară activitatea în Lakeview, beneficiază de confort şi siguranţă sporite. În plus, monitorizarea individuală a consumurilor de energie le pemite să pună în practică o politică de eficientizare a costurilor operaţionale. Soluţiile Schneider Electric le oferă posibilitatea chiriaşilor de a realiza economii de până la 30%.
Construit pe o suprafaţă de 26.000 mp suprateran şi 19.000 mp subteran, complexul Lakeview este primul ansamblu de clădiri care a obţinut certificatul BREEAM şi recunoaşterea drept clădire ecologică. Una dintre cerinţe pentru a obţine a acest certificat a fost utilizarea de echipamente ecologice şi soluţii performate de BMS (Building Management System).
”Datorită amplasării sale pe locul unui fost parc industrial, Lakeview a fost de la început gândit ca un proiect cu valoare ecologică, care să aibă un impact redus asupra mediului, cu un grad crescut de funcţionalitate şi durabilitate. Lakeview este un proiect unic în categoria clădirilor de birouri din Bucureşti, respectând toate standardele de eficienţă ale unei clădiri de birouri de clasa A”, a declarat Sorin Dumitraşcu, reprezentantul AIG/Lincoln Dezvoltare Imobiliară, dezvoltatorul proiectului.


