Acasă EconomieIndustrie KMG International vrea să dea România în judecată la ICSID

KMG International vrea să dea România în judecată la ICSID

de A

rompetrol_petromidiaCompania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acțiunile în justiție împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal ce vizează modul în care aceasta a fost privatizată, întrerupând astfel planurile societății cu privire la vânzarea unui pachet de acțiuni la KMG International, actuala denumire a Rompetrol Group, către o firmă chineză. Practic, KazMunayGas (KMG) şi KMG International NV au transmis autorităţilor române o Notificare formulată în baza tratatelor privind protejarea investițiilor (Notice of Investment Dispute), având ca temei prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, ale Acordului între Guvernul Regatului Țărilor de Jos şi Guvernul României şi ale Tratatului Cartei Energiei.

O dispută între grupul KazMunayGas și statul român în fața unui tribunal international de arbitraj privește investițiile KazMunayGas în trei companii care au aparţiut anterior statului: Rompetrol SA (actualmente, Oilfield Exploration Business Solutions – OEBS), Vega SA și Rompetrol Rafinare SA (RRC).

Potrivit scrisorii adresate Guvernului României de către avocații KazMunayGas, compania KazMunayGas a trimis o „notificare de dispută privind investițiile”, primul pas într-o procedură legală ce ar putea să se finalizeze printr-o procedură de arbitraj internațional.

Scrisoarea companiilor KazMunayGas către Guvernul României detaliază indisponibilizarea unor active în valoare totală de peste 2,1 miliarde de dolari şi convingerea companiei că aparent autorităţile intenţionează să pună sechestru şi să naţionalizeze active care au generat un beneficiu extraordinar pentru economia României şi oameni. Companiile membre KazMunayGas au investit deja în jur de 4 miliarde de dolari (inclusiv preţul de achiziţie al Grupului de către KazMunayGas NC) în România şi au planuri de a direcţiona alte câteva miliarde în fonduri către unităţi de producţie şi comunităţile unde grupul operează.

Părţile au termen între trei şi şase luni pentru a ajunge la o înţelege amiabilă. Azamat Zhangulov, vicepreşedintele senior al KMG International, afirmă că speră să ajungă la o concluzie cu autorităţile române şi totodată ca grupul să îşi continue investiţiile şi afacerile de aici.

„Suntem mereu disponibili să îi explicăm Guvernului României nevoia ca investiţiile noastre să fie protejate, în baza cadrului legislativ în vigoare. Ne menţinem angajamentul de a ne continua investiţiile în România şi de a dezvolta în continuare pe baza premiselor deja existente. Totuşi, nu putem investi şi mai mult capital dacă autorităţile nu demonstrează respect pentru lege. Dacă nu va fi găsită nicio soluţie, suntem obligaţi să utilizăm toate mijloacele legale pentru a ne apăra drepturile şi a obţine compensaţii, incluzând arbitrajul internaţional împotriva statului român. Totuşi, sperăm sincer că o soluţie amiabilă poate fi încă găsită, care să ne permită să ne continuăm investiţiile în România astfel încât să contribuim la obiectivul României de a deveni un hub energetic important în regiunea Mării Negre”, a declarat miercuri Azamat Zhangulov, vicepreşedintele senior al KMG International.

În situaţia în care KMG International va da România în judecată la ICSID, iar statul român va pierde acest caz, atunci statul român, prin Ministerul de Finanţe, va trebui să plătească despăgubirile solicitate de grup. Azamat Zhangulov nu a precizat însă la ce sumă se ridică aceste despăgubiri.

După o perioadă, care este de trei luni (în cazul tratatului de investiţii bilateral semnat cu Olanda și Tratatului privind Carta energiei) sau de şase luni (în cazul tratatului de investiții bilateral semnat cu Kazahstan), în funcție de acordul de investiții pe care KazMunayGas decide să îl invoce, dacă nu se va ajunge la o soluție acceptabilă, investitorul poate începe procedura de arbitraj propriu-zisă, prin transmiterea unei solicitări de arbitraj către Secretariarul ICSID.
La finele lunii aprilie, KazMunayGas a semnat un acord cu compania chineză CEFC pentru vânzarea unui pachet de 51% din acțiunile KMG International, unde este acționar majoritar, pentru suma de 680 de milioane de dolari. Câteva zile mai târziu, procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia și pe bunurile mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari și 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.

„România își utilizează puterea guvernamentală pentru a submina o tranzacție și a renaționaliza activele”, se arată în scrisoarea trimisă Guvernului român.

KazMunayGas respinge acuzațiile formulate de procurorii DIICOT, susținând că a cumpărat rafinăria Petromidia în 2007, la câțiva ani după încheierea privatizării, și, de asemenea, a avut aprobarea autorităților române.

„Acest dosar nu are nicio legătură cu noi”, a declarat directorul general adjunct de la KazMunayGas, Daniyar Berlibayev.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, afirmă că KazMunayGas a trimis Guvernului pe 25 iulie o notificare în care cere începerea perioadei de consultări cu statul român în problema sechestrului impus companiei de autoritățile judiciare.

„În data de 25 iulie, (…) KazMunay a trimis o notificare de consultări, în baza tratatelor de investiții cu Olanda și Kazahstan, în care cer începerea perioadei de consultări cu statul român — și repet: de consultări, deocamdată — în problema sechestrului impus de autoritățile judiciare. Asta e o etapă precontencioasă, așadar nu s-a ajuns încă la arbitraj internațional, așa cum a apărut în ‘Financial Times’. (…) Se ocupă în acest moment Guvernul de această problemă în principal pentru a proteja interesele statului român”, a spus Liviu Iolu, fiind întrebat dacă Executivul a primit o notificare de la compania kazahă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că premierul Dacian Cioloș a discutat, în Mongolia, cu prim-ministrul din Kazahstan, Karim Massimov, în timpul discuțiilor fiind abordat și subiectul Rompetrol.

„La întâlnirea din Mongolia a premierului Dacian Cioloș s-au discutat mai multe probleme. A fost ridicată problema Rompetrol de către premierul kazah, dar nu s-a intrat în detalii. (…) Premierul român a spus că în acest moment nu poate influența statul român, autoritățile judiciare și ancheta în curs a procurorilor”, a explicat Iolu.

Acesta a făcut referire și la memorandumul privind Rompetrol, precizând că Ministerul Energiei are un calendar de implementare a acestuia.

Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, alături de Squire Patton Boggs LLP, vor acționa în numele companiei KazMunayGas (KMG), companie înregistrată în Kazahstan, și a subsidiarei sale deținută integral KMG International NV (KGMI), companie înregistrată în Olanda.

Deținut de compania națională de petrol și gaze KazMunayGas din Kazahstan, KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, extracție și servicii industriale pe 12 piețe importante.

În România, grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone de țiței pe an, Rafinăria Vega Ploiești, cea mai veche unitate de acest fel, aflată în operare din 1905, dar și peste 700 de puncte de alimentare cu carburanți, 230 de stații distribuție GPL, 9.000 de puncte de distribuție butelii, 3 stații de îmbuteliere GPL și 6 depozite.

ICSID a fost înființată în 1966 şi este cea mai importantă instituție în ceea ce privește arbitrajul în domeniul investițiilor. Arbitrajul ICSID este în general un mecanism de ultimă instanță care poate fi folosit de un investitor atunci când nu există o alternativă satisfăcătoare pentru protejarea valorii sau existenței unei invesiții deținute într-o țară străină. Arbitrajul ICSID poate fi un mecanism prin care investitorul obține compensații financiare pentru pierderea unei investiții sau o metodă de a obține protecție în fața unor viitoare încălcări ale drepturilor sale de către statul gazdă.

Ambele părți (KMG International și statul) au dreptul de numi un arbitru. De principiu, cele două părți vor alege împreună o a treia persoană care să îndeplinească rolul de președinte al tribunalului arbitrar, care, după audierea părților, are puterea de a stabili un calendar al desfășurării procedurii. În general, procesele împotriva României au fost soluționate într-o perioadă de circa patru ani.

Grupul KazMunayGas se bucură de protecţia investiţiilor sale în România sub prevederile mai multor tratate, precum Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazakhstan privind promovarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor (BIT Kazah), Acordul privind încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor între Guvernul Olandei şi Guvernul României (BIT Olandez) şi Carta Europeană a Energiei (ECT). Grupul KazMunayGas poate opta să caute protecţie pentru investiţiile sale în România sub prevederile oricăruia dintre aceste tratate.
România a fost implicată în 13 cazuri judecate de ICSID, dintre care opt au fost soluționate, iar cinci sunt în desfășurare. Deși majoritatea cazurilor au fost câștigate de România (de exemplu Noble Ventures, EDF, S&T Oil), tendința pare să se fi inversat în ultima perioadă, iar România a pierdut cele mai recente cazuri rezolvate de ICSID (Ioan Micula, Hassan Awdi).

din aceeasi categorie