JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, va plăti amenzi de aproape un milliard de dolari pentru închiderea investigaţiilor autorităţilor din SUA şi Marea Britanie legate de scandalul “Balena de la Londra”, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
În total, banca va plăti 919,74 milioane de dolati, dintre care, în SUA – 300 milioane de dolari Oficiului pentru controlul monedei, 200 milioane de dolari Rezervei Federale, 200 milioane de dolari către Organismul de supraveghere a pieţei de capital din SUA (SEC), iar în Marea Britanie va plăti 137,6 milioane de lire sterline (219,74 milioane de dolari) Autorităţii de Supraveghere Financiară (FCA).
Autorităţile de reglementare acuză JPMorgan de eşecul sistemelor de gestionare a riscului şi a celor de raportare financiară. De asemenea, angajaţii băncii nu au comunicat Comitetului de conducere al JPMorgan şi autorităţilor de reglementare deficienţele în sistemele sale de gestionare a riscului.
“Am acceptat responsabilitatea şi ne-am recunoscut greşelile de la început, am învăţat din ele şi lucrăm la remedierea lor”, a declarat directorul general al băncii, Jamie Dimon.
JPMorgan Chase a înregistrat anul trecut pierderi de peste 6,2 miliarde de dolari în urma tranzacţiilor cu derivate financiare efectuate la biroul de la Londra. Unul dintre traderi, Bruno Iksil, considerat principalul vinovat pentru incident, acumulase poziţii atât de mari pe piaţă încât a fost poreclit de traderii concurenţi “Balena de la Londra”. Bruno Iksil a semnat un acord de cooperare cu procurorii şi nu a fost inculpat.
Pierderile din tranzacţionare anunţate de JPMorgan Chase sunt stânjenitoare pentru o instituţie care a trecut prin criza financiară din 2008 mult mai bine decât rivalele sale. Pierderea a venit într-un portofoliu de instrumente financiare complexe, cunoscute ca derivate şi la o divizie a băncii care trebuia să ajute la controlul expunerii la riscuri pe pieţele financiare.
Presa din SUA anunţa anul trecut că JPMorgan a investit masiv pe piaţa derivatelor, iar fondurile de hedging au pariat împotriva investiţiilor băncii americane, ceea ce a forţat JP Morgan să vândă în pierdere. Aceste pierderi au fost cauzate şi de faptul că pieţele financiare au fost mai volatile.


