Acasă EconomieComunicatii & IT Investiţii Euroweb

Investiţii Euroweb

de GM

Compania Euroweb va investi aproximativ 2 milioane euro în 2012 şi 10 milioane de euro în următorii 4 ani în dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii, a declarat directorul executiv al Euroweb România, Stuart Evers, la o reuniune organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România.

“În anul 2012 avem planificate investiţii în infrastructură de aproximativ 2 milioane de euro, iar, în următorii 4 ani, investiţiile în infrastructură vor ajunge la 10 milioane de euro. Dacă în prezent compania are aproximativ 1000 de clienţi, intenţionăm să dublăm numărul acestora ăn 2 ani”, a afirmat Stuart Evers.

Euroweb România a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 8,2 milioane euro, iar reprezentantul companiei estimează că în anul 2012 afacerile companiei vor înregistra o creştere uşoară. “În anul 2013, după realizarea investiţiilor, creşterea va fi ai mare, de 10 – 12%”, a adăugat acesta.

Directorul executiv al Euroweb a precizat că în 2012 companiile din sectorul telecom vor trebui să susţină scăderile continue de tarife, evoluţie caracteristică acestui sector, ceea ce pesupune o perioadă de consolidare pentru industrie.

“Anul 2012 va fi un an al consolidării pieţei de telecom. Companiile vor trebui să susţină trendul descrescător al preţurilor, specific acestui domeniu”, a precizat acesta.

Euroweb România, în parteneriat cu Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), au organizat primul eveniment de telecomunicaţii dedicat comunităţii de afaceri turceşti, care activează pe plan local. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Ambasadei Turciei în România, reprezentată de ambasadorul Ömür Şölendil. În deschiderea evenimentului, Ömür Şölendil, ambasador al Turciei în România încă din 2011, a salutat implicarea Turk Telekom în România, subliniind că investiţiile anunţate de companie sunt binevenite pentru comunitatea oamenilor de afaceri turci din România, se arată într-un comunicat de presă.

Mehmet Toros (International & Wholesale) Senior VP la Turk Telekom a punctat motivele care au condus la decizia Turk Telekom de a investi masiv in Europa de Est şi, cu precădere, în România. Piaţa de aici este foarte competitivă, datorită preţurilor, care, de ani buni, îşi continuă trendul descendent. Cu toate acestea, potenţialul este enorm şi cercetările făcute de Turk Telekom au condus la concluzia că Euroweb este o achiziţie de mare valoare pentru Grup.

Euroweb Romania, unul dintre jucătorii importanţi ai pieţei de telecomunicaţii din România, furnizează de soluţii de comunicaţii IP şi Internet destinate segmentului de afaceri, precum integrarea strategică a serviciilor complementare acestora, ca de exemplu VoIP şi video-telefonie. Compania deţine patru filiale în România – în Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi. Începând cu anul 2010, acţionarul principal al Euroweb România este Turk Telekom.

Grupul Turk Telekom deţine cea mai vastă infrastructură de telecomunicaţii din Sud-Estul Europei, întrunind mărci ca Pantel, Euroweb, TTNET, Argela, Innova, Sebit, Sobee, AssisTT.

din aceeasi categorie