În ultima perioadă, constatăm că tot mai mulţi oameni de afaceri au ales administraţia, fie că vorbim de Parlament, fie de Guvern, fie de administraţia locală. Maricel Popa (foto), secretar de stat în Ministerul Economiei, susţine că „s-a săturat să stea pe la uşile demnitarilor” şi că a vrut „să schimbe mentalitatea celor din administraţie”. Aşa că şi-a lăsat firmele din Iaşi şi a ajuns la Bucureşti, unde a făcut parte din două guverne. Convingerea lui este că aceia care produc bani, care plătesc taxe şi impozite, trebuie respectaţi!
– Eraţi un prosper om de afaceri în Iaşi. De ce aţi ales să lucraţi în administraţie?
– Lucrez în mediul privat din 1992. În anii 2002-2003, compania pe care o conduceam avea 4.000-5.000 de angajaţi. Veneam la minister şi stăteam pe la uşi câte 3-4 ore, în loc ca timpul să-l folosesc să fac ceva productiv. Mi-am spus că trebuie să schimb situaţia asta, să schimb mentalitalităţile. Acum, la uşa mea nimeni nu pierde timpul! Glumind, cred că firmele de consultanţă au dat faliment cu mine, pentru că nu mai trebuie să programeze întâlniri. În activitatea mea în administraţie, la minister, am ţinut ca treaba să fie bine făcută, aşa cum s-a lucrat şi la firmele mele.
– Se spune că, pe vremea când eraţi om de afaceri, se întâmpla să dormiţi în maşină, pentru că eraţi mult timp pe drumuri. Este adevărat că aveaţi o pernă şi o pătură pe bancheta din spate a maşinii?
– Este adevărat. Munceam foarte mult, ca şi acum. Atunci, însă, făceam şi 150.000 – 200.000 km pe an! Şi atunci, şi acum nu dorm, de regulă, decât 4-5 ore pe noapte. Aşa m-am obişnuit din facultate. De fapt, este o chestiune foarte tehnică. Ca să fii odihnit, trebuie să parcurgi un ciclu complet de somn-veghe. Într-o noapte sunt 2-3 astfel de cicluri. Reuşesc să mă trezesc după un ciclu complet şi sunt perfect odihnit. De altfel, am reuşit să utilizez la maximum acest avantaj.
– Pe vremea aceea, vă plângeaţi în presă că, în administraţie, angajaţii pleacă, în majoritatea cazurilor, la oră fixă, indiferent de problemele apărute în ziua respectivă. Ce părere aveţi acum?
– Din păcate, este vorba de aceeaşi mentalitate în rândul corpului funcţionarilor, dar pe care mă străduiesc să o schimb. Când lucram în mediul privat, ajungeam la firmă înainte de ora 8.00, înainte de sosirea angajaţilor. Trebuia să dau exemplu lucrătorilor. Acum, în administraţie, am obiceiul să plec după şef, după ministru. Convingerea mea este, în continuare, că aceia care produc bani, care plătesc taxe şi impozite, trebuie respectaţi!
– Cum vă împărţiţi între Iaşi şi Bucureşti?
Drumul Bucureşti – Iaşi îl fac în fiecare vineri seara, ca să mă întorc duminică seara. Nici sâmbăta nu sunt acasă, pentru că am activităţi politice. Apropo de munca în administraţie: mai sunt angajaţi din minister care merg în delegaţie la Chişinău şi spun că au nevoie de patru zile pentru deplasare, pentru că distanţa este mare. Pentru că fac mereu drumul între Bucureşti şi Iaşi, ştiu în cât timp se poate parcurge distanţa; se poate mai puţin, nu chiar patru zile!
– Ce mai face federaţia de tir? (n.r. – Maricel Popa este vicepreşedinte al Federaţiei Române de Tir Sportiv)
– Ştiţi că 80% dintre medalii sunt aduse de sporturi individuale? Am decis să mă implic în susţinerea unui sport care nu este atât de vizibil; aşa am ajuns la tir. La Iaşi, am reuşit să realizez cel mai mare poligon de tir din ţară. Aşa că, în perioada 17-18 noiembrie, la Iaşi vor fi prezenţi 7 campioni olimpici la un Grand Prix.
M-am implicat şi în fotbal. În perioada 2004-2006 am fost preşedintele clubului Politehnica Iaşi. Am bătut şi Steaua în 2004. „Obiceiurile” din fotbal m-au făcut să părăsesc acest sistem şi să mă îndrept către sporturile individuale. Am început cu Sorin Babii, care a ajuns campion olimpic, iar acum este directorul sportiv al clubului de tir de la Iaşi (n.r. – şi preşedinte al Federaţiei Române de Tir, laureat cu aur la Olimpiada de la Seul 1988 și cu bronz Barcelona 1992; reprezentat România la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice). Am continuat cu Alin Moldoveanu (n.r. – campion olimpic la Londra, în 2012, şi locul 4 la Olimpiada de la Beijing). L-am ajutat, iar el a promis o medalie olimpică. Amândoi ne-am ţinut de cuvânt.
Am permis de portarmă, dar la vânătoare mă duc rar. Îmi place mai mult atmosfera de după partida de vânătoare.
– Există regrete că aţi renunţat la munca în privat pentru cea la stat? Care? Dar satisfacţii? Care?
– A fost decizia mea de a trece în administraţie. Şi v-am spus din ce motive. Vreau să las ceva în urma mea. Vreau să schimb mentalitatea din administraţie, să se ajungă la performanţe. Dar, pentru asta trebuie să munceşti. Eu l-am avut ca exemplu pe tatăl meu.
În anii ’67-’68, tata a fost primul care a avut electricitate în localitate. Dacă munceşti, se poate!
Când am ajuns la Departajmentul pentru Energie, am impus să lucrăm ca la privat. Aşa am ajuns ca toate companiile să fie pe profit, mai puţin RAAN, care are o situaţie cu totul specială. Rezultatul a fost că bugetul statului a primit 1,2 miliarde de lei numai de la aceste companii!
Pentru a maximiza rezultatele, o idee ar fi ca şi deputaţii să lucreze în administraţie, înainte de a fi aleşi. Ca să capete experienţă, să lucreze cu colective mari de oameni.
Mai trebuie adăugat ceva foarte important: parlamentarii nu trebuie să vadă Parlamentul ca pe o sursă de venit! Activitatea lor ar da rezultate mai bune.
Pentru că am banii mei, nu am depins de nimeni şi am putut să facem multe în energie. De exemplu, vânzarea energiei numai pe piaţa specializată OPCOM, care a făcut lumină în contracte.
– Aţi fost secretar de stat în Departamentul pentru Energie. Acum sunteţi responsabil cu industria românească. Cum vedeţi implicaţiile subvenţionării energiilor regenerabile asupra competitivităţii industriei româneşti?
Atunci când a fost stabilit sistemul de sprijin prin intermediul certificatelor verzi nu a fost făcut un studiu de impact, să se vadă influenţa asupra facturii la energie. Acest lucru a făcut să nu poată fi creat un echilibru între sistemul de sprijin pentru energiile regenerabile şi costurile cu energia pe care pot să le suporte consumatorii, casnici, dar şi industria, pentru că o energie scumpă te scoate din competiţie.
Acum trebuie să facem faţă unei mari provocări; trebuie să avem o industrie competitivă, cu energie foarte ieftină, dar nu numai pe subvenţii.
În acest context, trebuie să spun că am ţinut foarte mult la cărbune, chiar dacă este cotat ca fiind cea mai poluantă materie primă energetică. Vedeţi acum, pe secetă, ce mare nevoie avem de cărbune! De aceea, trebuie să menţinem un echilibru în energie, pentru că nu putem să avem numai „verde”.
– Vă foloseşte experienţa Departamentului pentru Energie în activitatea actuală? Cum?
Departamentul pentru Energie a fost o construcţie de succes. Trebuie să luăm în calcul faptul că această structură a fost realizată de la zero, de aceea rezultatele foarte bune obţinute au produs satisfacţie. Este o dovadă că Departamentul a fost construit pe baze solide. Acelaşi lucru vrem să-l facem şi la Ministerul Economiei. Politica economică şi industrială trebuie să se îndrepte spre produse competitive, cu valoare adăugată mare.
– Dorim să aderăm la OECD. Dvs aţi reprezentat România la mai multe reuniuni. Când credeţi că am putea fi admişi? De ce?
– Mare greşeală că nu am aderat la această structură până acum! Trebuia să facem parte din OECD din anii ’60-’70. Era bine pentru România, pentru că strategiile de dezvoltare ale ţării ar fi ţinut cont de tendinţele de dezvoltare ale Europei şi ale lumii şi nu ne-am fi supradezvoltat anumite sectoare industriale, care nu aveau piaţă. Aşa am ajuns ca, în anii ’90, să producem numai pentru noi. De aceea, aderarea la OECD este o necesitate.
Până în acest an, România a ignorat participarea la lucrările OECD. În mai 2015, preşedintele OECD şi-a arătat aprecierea că România a trimis reprezentant la nivel înalt la lucrările organizaţiei. La acea reuniune am ţinut două prelegeri în plenul lucrărilor OECD. Până acum, niciun reprezentant al României nu s-a mai adresat în plenul lucrărilor organizaţiei. Este un semn că încep să se accelereze procedurile de aderare.
– România a ajuns să exporte materie primă, pentru că multe dintre fabricile de prelucrare au dat faliment. Care este viziunea dvs în privinţa posibilităţii de a vinde/exporta produse cu valoare adăugată cât mai mare. Credeţi că ar trebui ca redevenţele să se majoreze?
– În anii 2006-2007 s-au luat decizii care s-au dovedit a nu fi bune. Industria trebuia restructurată, dar nu a fost aplicată o politică de echilibru. Atunci trebuiau specialişti, care să-şi spună cuvântul, nu să se ia decizii pur politice. Combinatele ar fi trebuit retehnologizate, nu abandonate. Dacă eram în OECD, se putea vedea să ruşii investeau în combinate în Sebia, iar nemţii – în Bulgaria.
De aceea, am început să lucrăm la un memorandum pentru crearea unei uzine de procesare a minereului de cuprului. În urma analizelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie o producţie mai mare de minereu de cupru, pentru a pune la punct o astfel de uzină în condiţii de eficienţă.
Soluţia pentru zonele miniere o constituie parcurile industriale. Pentru crearea lor, este nevoie de o colaborare solidă între administraţie şi investitori. Aceste parcuri industriale creează locuri de muncă. Cel mai mare parc industrial din Europa este la marginea Vienei, construit prin anii ’60. Şi la noi au dat rezultate astfel de construcţii, la Cluj fiind una dintre cele mai importante. Trebuie luate ca exemplu.
Şi încă ceva. Biroul lui Maricel Popa de la Ministerul Economiei este decorat cu tablouri, dintre care două, deloc proaste, pictate de el însuşi. „Nu mai pictez din tinereţe. Atunci le foloseam să mă împac cu vreo fată; dădea rezultate”, a spus Maricel Popa. Nu a mai pictat demult, dar este mulţumit de „rezultatele” carierei sale artistice – fiul său a terminat Arhitrectura, la Iaşi, „şef de promoţie”, după cum spune mândru Maricel Popa.
