Funcţionarii Ministrului Mediului vor fi instruiţi pe bani comunitari ca să se specializeze în colectarea şi raportarea unor date-cheie cerute de Uniunea Europeană. Aceste date au fost nou introduse, fiind destinate să răspundă ţintelor de protecţia mediului stabilite pentru anul 2020.
“Standarde şi indicatori de performanţă pentru evaluarea capacităţii instituţionale în sistemul naţional de protecţie a mediului – SIPEVAL” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013. Scopul proiectului este de identifica şi promova un cadru normativ privind utilizarea indicatorilor – cheie de măsurare a performanţei instituţionale şi de raportare în sistemul naţional de protecţie a mediului.
“Prin implementarea acestui proiect, se doreşte să se aducă o îmbunătăţire a rapoartelor de mediu, prin instruirea celor care lucrează în domeniul mediului, dar şi a celor care lucrează în funcţii de conducere în instituţii. La nivelul Agenţiei Europene de Mediu există o cerinţă care prevede raportarea pentru fiecare ţară din Uniunea Europeană a indicatorilor de mediu. În cazul României, este vorba despre 261 de indicatori. Deci, este foarte important să avem oameni foarte bine pregătiţi în instituţiile subordonate Ministerului Mediului. Este nevoie de cercetare în domeniu, de specialişti. Din acest motiv, eu cred că acest proiect va avea succes pentru că, atât în Ministerul Mediului, cât şi în instituţiile subordonate, sunt oameni dedicaţi muncii lor. La nivelul Eurostat au apărut, pentru Strategia 2020, noi indicatori de raportat, cum ar fi: indicatori despre gradul ocupării forţei muncă la vârste de 60 de ani, despre abandonul şcolar sau care este procentul din PIB alocat activităţilor de cercetare şi inovare”, a afirmat vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) Doina Catrinoiu.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2,21 milioane lei (inclusiv TVA), din care 1.879.200 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE, iar restul cofinanţare eligibilă a beneficiarului. Grupul-ţintă este reprezentat de 460 de persoane din unităţile aflate în subordinea MMSC. Proiectul SIPEVAL se va derula pe o perioadă de 16 luni, timp în care vor fi organizate conferinţe la nivel naţional, vor fi elaborate studii de specialitate şi se vor derula programe de formare.


