Acasă Stiri ExterneAmerica Îngrijorări pentru investitori

Îngrijorări pentru investitori

de GM

Investitorii ar trebui să fie îngrijoraţi în special de pieţele de acţiuni şi valutele cu randamente superioare şi nu de scăderea valorii aurului cu 27%, în ultimele şase luni, consideră analiştii Admiral Market România.

“Aurul a fost doar începutul. Creşterea parabolică a preţului unui activ duce la o revărsare, fie că este vorba despre Apple, care a scăzut cu 40%, la finalul lui 2012, sau aurul, care a pierdut 11% doar în două zile şi 27% în ultimele 6 luni”, se arată într-un comunicat al Admiral.

Corecţia recentă a preţului aurului este normală, în condiţiile evoluţiei extreme anterioare şi, probabil, se va încheia în jurul pragului 1.300 dolari/uncie, respectiv 50% din avansul înregistrat în perioada 2009-2011. Planurile propuse de către Bernanke şi Draghi, oficialii Băncii Centrale Europene şi Federal Reserve, au constat în stimularea împrumuturilor, cheltuielilor şi investiţiilor în active financiare. Economia a fost susţinută de intervenţii masive din partea băncilor centrale, dobânzi menţinute artificial la nivel minim şi politici fiscale.

Potrivit Admiral Markets, în realitate, nu economia a beneficiat de aceste favoruri, ci doar anumite active financiare, cele de risc, deţinute de 1% din populaţie. Drept urmare, aurul nu este vândut nu pentru că există o percepţie generală că economia îşi revine sau că băncile centrale nu vor genera inflaţia aşteptată. Aurul a dovedit, încă o dată, că nu oferă protecţie împotriva recesiunii sau a inflaţiei, ci este o alternativă la banii de hârtie şi creşte când există îngrijorare în privinţa capacităţii celor mai lichide valute (dolarul în special, dar şi euro) de a-şi păstra valoarea în perioada ce va urma.

În perioade de panică puternică, aurul se comportă ca un activ de risc şi este abandonat de investitori, pentru că aceştia caută lichiditate în primul rând. Capitalul care a intrat în piaţă în ultimele luni, şi a adus noi maxime istorice, nu a provenit de la investitorii instituţionali.

Admiral Markets AS România este o companie licenţiată în Uniunea Europeană pentru derularea activităţilor de investiţii şi brokeraj pe pieţele financiare globale, iar la nivel local este înregistrată şi controlată de CNVM. Admiral Markets Group rulează un volum lunar de 35 miliarde dolari.

din aceeasi categorie