Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) mai arată că, în perioada ianuarie-august 2010, consumul final de energie electrică a fost de 33.490,1 milioane KWh, cu 4,3% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Ceea ce înseamnă că economia românească începe să-şi. Reamintim, preşedintele Traian Băsescu declara, anul trecut, că nu mai crede în analizele economiştilor şi că, pentru a-şi face o idee despre situaţia economică, îl sună săptămânal pe ministrul Economiei, la acel moment Adriean Videanu, să-l întrebe care este consumul de energie, un indicator care dă o imagine mai apropiată de adevăr.
Resursele de energie primară au scăzut, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2010, cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce resursele de energie electrică s-au majorat cu 1,5% în acelaşi interval, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, principalele resurse de energie primară au totalizat 22.214.900 tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 256.700 tep faţă de primele opt luni din 2009. În ceea ce priveşte producţia internă, aceasta a însumat 15.157.500 tep, în scădere cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce importul a fost de 7.057.400 tep, în scădere cu 1,6%.
Potrivit INS, în primele opt luni din 2010, resursele de energie electrică au fost de 39.026,5 milioane KWh, în creştere cu 557,9 milioane KWh faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii importului, cu 62,8 milioane kWh (+13,7% ).
Producţia din termocentrale a fost de 17.437 milioane KWh, în scădere cu 1.495 milioane KWh (-7,9%). Producţia din hidrocentrale a fost de 13.601,9 milioane KWh, în creştere cu 2.228,3 milioane kWh (19,6%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7.466,7 milioane KWh, în scădere cu 238,2 milioane kWh (-3,1%).
Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 3,1%. În acelaşi timp, exportul de energie electrică a scăzut cu 1.106,8 milioane KWh, respectiv cu 48,1%.


