Acasă Economie Începe tranzacţionarea acţiunilor Electrica  

Începe tranzacţionarea acţiunilor Electrica  

de GM

electricaConsiliul de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a aprobat admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise de Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA, se arată într-un comunicat de presă. Acţiunile Electrica vor intra la tranzacţionare pe piaţa reglementată, în cadrul Sectorului Titluri de Capital, Categoria 1 acţiuni.

În prima zi de tranzacţionare, titlurile Electrica vor beneficia de un program special. Astfel, în intervalul 9,30 – 10,00 va avea loc pre-deschiderea, la 10,00 – deschiderea, iar, începând cu 10,00 – tranzacţionare continuă. Celelalte etape ale programului de tranzacţionare rămân nemodificate.

Electrica are un capital social de 3,459 miliarde lei, împărţit în 345.939.929 de acţiuni, cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune.

Etapa de subscriere pentru oferta publică de acţiuni Electrica s-a încheiat cu succes săptămâna trecută, iar gradul de suprasubscriere este de peste 200%.

Oferta publică iniţială prin care Electrica a scos la vânzare 51% din acţiuni s-a încheiat pe 25 iunie, iar pe tranşa micilor investitori sunt disponibile 7% din acţiuni (12,4 milioane de acţiuni), în timp ce investitorilor mari de retail le sunt destinate 8% (14,1 milioane) din titlurile din operaţiune. Oferta a început la preţuri cuprinse între 11 lei/ titlu şi 13,5 lei/ titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro. Fără a fi luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) şi 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).

Electrica a obţinut din listarea la bursă suma de 1,95 miliarde de lei, preţul final din ofertă la care acţiunile vor fi vândute investitorilor mari fiind stabilit la 11 lei pe acţiune, potrivit unui comunicat al companiei.

“Preţul Final de Ofertă, la care vor fi vândute acţiunile investitorilor instituţionali şi investitorilor mari de retail, a fost stabilit la 11 lei/acţiune şi 13,66 dolari/GDR. IPO-ul a constat într-o ofertă de 177.188.744 acţiuni ordinare noi, reprezentând 105% din numărul total de acţiuni existente ale companiei, rezultând o dimensiune a ofertei de aproximativ 1,95 miliarde lei şi o capitalizare bursieră a societăţii de 3,81 miliarde lei“, se arată în comunicat.

din aceeasi categorie