Acasă Economie Începe “războiul gazelor”, etapa internă

Începe “războiul gazelor”, etapa internă

de GM

Cum dau doi fulgi de nea, cum încep problemele în alimentarea cu gaze a românilor. Dacă, până acum, ruşii erau cei care nu ne dădeau gaze când începea frigul, de data aceasta n-au avut nicio vină, iar problemele sunt strict de natură internă!

SNTGN Transgaz a solicitat SC InterAgro SA să sisteze consumul de gaze naturale la două combinate chimice, până la limita de avarie, se arată într-un comunicat de presă. Operatorul naţional de transport al gazelor naturale explică această decizie prin menţinerea temperaturilor scăzute la nivelul întregii ţări, ceea ce a determinat înrăutăţirea parametrilor de funcţionare ai SNT, afectând siguranţa în funcţionare a sistemului.

“În cursul zilei de astăzi, 17 decembrie 2010, SC InterAgro SA a oprit funcţionarea combinatului chimic de la Bacău, urmând să respecte decizia de diminuare a consumului de gaze naturale la nivelul solicitat de SNTGN Transgaz. Presiunea şi debitul gazelor naturale au scăzut la toate combinatele chimice, ceea ce determină creşterea costurilor de producţie, concomitent cu scăderea capacităţii de producţie”, se mai arată în comunicat.

Până acum, operatorul naţional de transport nu a mai oprit livrarea de gaze către industria chimică la astfel de temperaturi; de regulă, decizii atât de radicale se luau în condiţiile în care temperatura era cu mult mai scăzută decât cea înregistrată în această perioadă.

InterAgro ameninţă cu tribunalul

Gazele naturale destinate industriei chimice, rezultate în urma sistării livrărilor, sunt redirecţionate către populaţie, pentru asigurarea energiei termice. Populaţia este alimentată cu gaze naturale de către furnizorii privaţi, cei mai mari fiind E.On (Distrigaz Nord) şi GDF Suez (Distrigaz Sud), care au responsabilitatea de a asigura necesarul de consum al populaţiei.

Conform InterAgro, Grupul a achiziţionat deja gazele naturale necesare procesării, astfel că gazele proprietatea InterAgro sunt direcţionate către destinaţiile considerate prioritare pentru autorităţile statului. “Compania a făcut eforturi pentru asigurarea cantităţilor de gaze necesare îndeplinirii obligaţiilor de livrări de îngrăşăminte chimice, potrivit contractelor comerciale pe care le are în derulare. Întreruperile anunţate de Transgaz afectează activitatea economică a tuturor combinatelor cu care InterAgro lucrează. De aceea, SC InterAgro SA îşi rezervă dreptul de a da în judecată autorităţile statului pentru prejudiciile produse”, se mai arată în comunicat.

Reamintim, de la 1 noiembrie 2010, nu se mai aplică prevederile Legii nr. 332 din 2009, prin care, „pentru consumatorii eligibili, care optează pentru statutul de consumator întreruptibil, furnizarea gazelor naturale se va face doar din producţia internă”. Aceasta era o formă de compensare a pierderilor pe care aceşti consumatori, printre care şi combinatele chimice, le suportau în urma întreruperilor în alimentarea cu gaze naturale, ca urmare a direcţionării lor pentru încălzirea populaţiei.

“Începând cu luna noiembrie, SC InterAgro SA a cumpărat gaze „la coş”, formulă care prevede producţie internă de gaze şi componentă de import. Mare parte din gazele naturale achiziţionate, inclusiv pentru luna decembrie 2010, sunt plătite în avans, acestea urmând că aibă destinaţia stabilită de autorităţile statului”, se mai arată în comunicat.

SC InterAgro SA procesează gaze în 6 combinate chimice: Donau Chem Turnu Măgurele, Chem Gaz Slobozia, GA-PRO-Co Piatra Neamţ, Amurco Bacău, Viromet Victoria şi NitroPoros SRL Făgăraş. Combinatele de la Victoria şi Făgăraş au fost închise de la începutul lunii decembrie, din cauza preţului gazelor.

Astfel, cum au dat doi fulgi de zăpadă în România, au început problemele în asigurarea necesarului de gaze naturale. De remarcat, la mijlocul lunii octombrie, ministrul Economiei, Ion Ariton, declara că “stocurile de gaze naturale înmagazinate în subteran de România sunt suficiente pentru iarna care va urma”.

Reamintim, şi în luna ianuarie 2010 a fost instituită situaţie de urgenţă şi s-a sistat livrarea gazelor către consumatorii întreruptibili, dar atunci au fost înregistrate temperatur record, de -34 de grade la Întorsursa Buzăului, -32 la Miercurea Ciuc, -24 de grade la Vaslui şi -21 de grade în Capitală.

De asemenea, în ultimii ani, Rusia (de la care România importă, în prezent, aproximativ 20% din necesar) a oprit livrările de gaze spre Europa, din cauza unor divergenţe cu Ucraina.

Zilele acestea nu au fost -30 de grade, nu s-a instituit situaţie de urgenţă şi nici ruşii nu ne-au creat probleme. Se pare că asistăm la un nou “război al gazelor”, dar, de data aceasta, este numai “o etapă internă”.

din aceeasi categorie