RADET anunţă că, din cauza unei avarii survenite la Electrocentrale Bucureşti, în incinta CET Grozăveşti, va furniza la parametri scăzuţi agentul termic în mai multe zone din Capitală. Noroc că în aceste zile vremea „ţine” cu bucureştenii şi sunt peste 10 grade!
Astfel, vor primi apă caldă şi căldură mai puţine consumatorii din sectoarele 1, 2, 5 şi 6. În sectorul 1 sunt afectate zonele Aviaţiei, Radu Beller, Iancu de Hunedoara, Dorobanţi, Banu Manta, Nicolae Titulescu, Piaţa Gării, Piaţa Victoriei, Dinicu Golescu şi străzile adiacente. În sectorul 2: Şos. Ştefan cel Mare, Aleea Circului şi străzile adiacente; în sectorul 5: Calea 13 Septembrie, Panduri, Drumul Sării, Petre Ispirescu şi străzile adiacente; iar în sector 6: Drumul Taberei, Timişoara, Iuliu Maniu, Virtuţii, Timonierului, Piaţa Gorjului şi străzile adiacente.
”Echipele de intervenţie ale Electrocentrale Bucureşti-CET Grozăveşti depun toate eforturile pentru remedierea avariei, în cel mai scurt timp”, precizează RADET.


