Romsilva iar își caută șefi. La sfârșitul acestui an expiră mandatele membrilor Consiliului de Administrație, dar și al directorului general. Motiv pentru care, cel puțin până acum pentru CA, a fost demarată încă o procedură de selecție pe OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor de stat. Ultima a fost anul trecut. Dar, cum se preconizează să avem o conducere la Guvern prin rotație, iar fiecare ministru vrea să aibă propria conducere la Romsilva, este de așteptat ca mandatul noilor membrii CA să nu dureze 4 ani, așa cum se preconizează.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a demarat procedura de recrutare și selecție de candidați pentru nominalizarea în vederea numirii membrilor Consiliului de Administrație la Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva, se arată în anunțul de recrutare. Pentru această rundă de selecție, mandatul viitorilor membrii CA va fi de 4 ani, în perioada ianuarie 2022-decembrie 2025. Și de această dată, consultantul este Pluri Consultants România.
Sunt „scoase” la selecție toate cele 6 posturi de mebru CA, pentru că cel de-al 7-lea trebuie să fie un reprezentant al Ministrului Finanțelor Publice. Dintr aceștia, 4 posturi de administrator sunt destinate silvicilor, care au cel puțin 10 ani vechime în muncă și cel puțin 5 ani ca inginer silvic, plus experiență de cel puțin 5 ani în administrare, management sau coordonare în societăți din domeniul silvic sau în regii, direcții sau ocoale silvice. Un alt administrator trebuie să fie economist cu studii superioare și cu experiență în audit, dar tot cu cel puțin 10 ani vechime în muncă. Ultimul administrator nu trebuie să fie la fel de instruit ca ceilalți, pentru că în Anunțul de recrutare nu se precizează nimic despre nivelul studiilor, ca în cazul celorlalți administratori. Totul este să fi lucrat cel puțin 7 ani și să aibă experiență în „administrarea” societăților sau regiilor autonome.
Dosarele de candidatură pot fi depuse până pe 22 noiembrie 2021, ora 10.00. În cel mult 2 zile trebuie evaluate dosarele și se întocmește Lista lungă definitivă. În alte 4 zile se face selecția inițială ce se finalizează cu Lista scurtă, iar în alte cel mult 5 zile se face selecția finală în urma căreia se fac Propunerile de nominalizare.
Nici de această dată Ministerul Mediului nu este mai transparent și ține la secret Lista scurtă și Propunerile de nominalizare, în condițiile în care doar Lista lungă este confidențială, potrivit legislației în vigoare.