După patru ani, în sfârşit BNR îşi atinge ţinta de inflaţie: pentru 2011, ţinta era de 3% plus/minus un punct procentual, iar rata a ajuns la 3,14%, adică în interiorul intervalului de variaţie. Reamintim, din august 2008, strategia de politică monetară a BNR o reprezintă ţintirea directă a inflaţiei. De atunci, o singură dată, în anul 2006, banca centrală şi-a realizat “planul”.
Reamintim, în anul 2005, ţinta de inflaşie a Băncii Naţionale a României (BNR) a fost de 7,5%, dar, la sfârşitul anului, aceasta a fost de 8,6%. În 2006 ţinta a fost de 5%, iar inflaţia de 4,87%, în 2007 – 4% (6,57%), în 2008 –3,8% (6,3%), în 2009 – 3,5% (4,74%), iar în 2010 – 3,5% (7,96%).
Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), indicele preţurilor de consum (IPC) în luna decembrie 2011 faţă de decembrie 2010 este 103,14%.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (ianuarie 2011 – decembrie 2011) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2010 – decembrie 2010) determinată pe baza IPC şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,8%.
În luna decembrie 2011 faţă de noiembrie 2011, inflaţia a fost de 0,23%.
La mărfurile alimentare, creşterea medie a preţurilor în decembrie 2011 faţă de noiembrie 2011 a fost de 0,36%, iar faţă de decembrie 2010 – de 0,95%. Preţul mărfurilor alimentare în 2011 a crescut, în medie, faţă de anul 2010 cu 6,02%.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit în decembrie 2011 faţă de decembrie 2011 cu 0,13%, iar faţă de decembrie 2010 – cu 4,45%. Pe tot anul 2011, mărfurile nealimentare s-au scumpit faţă de anul 2010 cu 6,15%.
În ceea ce priveşte serviciile, preţul acestora s-a majorat în decembrie 2011 faţă de noiembrie 2011 cu 0,26%, iar faţă de decembrie 2011 – cu 4,23%. În tot anul 2011, creşterea medie a preţurilor la servicii faţă de anul 2010 a fost de 4,45%.
În luna decembrie faţă de noiembrie 2011 cel mai mult s-au scumpit ouăle (+ 10,37%) şi legumele (+ 4,32%), iar cel mai mult s-au ieftinit citricele (- 4,09%) şi fructele (- 2,27%).
Alimentele de bază s-au scumpit enorm
Pentru întregul an 2011, la unele produse alimentare preţul a crescut, la altele s-a micşorat. Vestea bună este că s-au ieftinit cartofii (cu 27,87%), legumele (cu 19,6%), iar preţul cărnii (+ 1,75%) şi al peştelui (+ 2,79) au rămas aproximativ la fel.
În schimb, toate celelalte alimente s-au scumpit: pâine (+ 5,13%), făină (+ 8,1%), mălai (+ 6,16), lapte de vacă (+ 5,5%), brânză (+ 4,51%), unt (+ 4,74%), ouă (+15,37%), zahăr (+ 18,65%), ulei (+5,52%), cafea (+3,46), ţigări (+ 6,5%). De menţionat că nici băutura nu s-a prea scumpit (+ 1,46%).
De remarcat, conform INS, în trimestrul 3 al anului 2011, din cheltuielile totale ale populaţiei (754 lei pe persoană), 70,2% s-au dus pe consum. Iar, din acest consum, aproape jumătate din bani se duc pe mâncare (40,8%) şi apoi pe ţigări şi băutură (7,8%).
Reamintim, veniturile băneşti au fost, în medie, în trimestrul III 2011 de 700 lei pe persoană, la care se adaugă 135 lei pe persoană venituri în natură. Astfel, din chletuielile lunare de 754 lei pe persoană, 216 lei se duc pe mâncare şi 41,2 lei pe ţigări şi băutură, în total 257,2 lei. Alte cheltuieli majore sunt cele cu întreţinerea. Anul trecut, cel mai mult s-a scumpit energia termică (+ 24,8%) şi tariful pentru apă, canal, salubritate (+ 19,98%). Preţul gazelor a rămas nemodificat, în timp ce bonul pentru cogenerare de înaltă eficienţă a majorat preţul electricităţii cu 5,03%. Foarte mult s-au scumpit, de asemenea, şi biletele de tren (+ 19,68%) şi carburanţii (+ 8,37%).


