Patru companii controlate de Guvernul polonez discută construirea în comun a primei centrale nucleare din Polonia, a declarat ministrul polonez al Trezoreriei, Mikolaj Budzanowski, transmite Dow Jones Newswires, preluat de Agerpres.
Cele patru companii sunt producătorii de energie Enea SA, Tauron Polska Energia SA, PGE SA şi grupul minier KGHM SA.
“În prezent, companiile poartă discuţii pentru a ajunge la un acord cu privire la finanţarea proiectului. A venit momentul să fie constituită o alianţă. Sprijin acest proiect şi vreau să-l dezvolt”, a declarat Mikolaj Budzanowski.
Guvernul polonez a mandatat PGE să construiască o centrală nucleară cu trei reactoare şi o capacitate de 3.000 MW. Centrala ar urma să intre în funcţiune după 2020. În prezent Polonia, ţară cu 38 milioane de locuitori, nu are nicio centrală nucleară şi produce 95% din necesarul de electricitate pe bază de cărbune. Obiectivul autorităţilor de la Varşovia este ca, în 2030, energia nucleară să fie responsabilă pentru 16% din producţia de electricitate.
Şi în România se discută despre finalizarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei atomice de la Cernavodă. Dacă, iniţial, statul român, prin Nuclearelectrica, deţinea 20%, a ajuns, în prezent, să aibe aproape 85% din proiectul estimat la 4 miliarde de euro, după ce investitorii privaţi (cu excepţia Enel şi ArcelorMittal Galaţi) s-au retras. A început să se discute despre implicarea în proiect a companiilor de stat, printre care Romgaz, Hidroelectrica şi Electrica.



1 comentariu
De ce oare in 2007 nu s-a vrut ca Electrica sa fie alaturi de Nuclearelectrica actionar la Cernavoda 3 si 4? Ma intreb si astazi…
Comments are closed.