Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, nu abandonează apele şi se implică în acţiuni ce vizează managementul durabil al acestui domeniu. Fostul preşedinte a fost chiar la o şedinţă a Comitetului Director al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).
ANAR a organizat o întâlnire de lucru a Comitetului Director pentru a analiza managementul durabil în domeniul apelor. La reuniune a participat Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Rovana Plumb, ministrul Mediului, Vasile Pintilie, directorul general al ANAR, dar şi directorii de departamente din cadrul Administraţiei, alături de directorii Administraţiilor Bazinale de Apă, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Potrivit documentului, au fost analizate activităţile de gospodărire a apelor ale ”Apelor Române”, implementarea Directivelor Europene – Directiva Cadru Apa CE/2000/60 şi Directiva Inundaţii CE/2007/60, managementul riscului la inundaţii în contextul schimbărilor climatice, dar şi măsurile de adaptare, alături de proiecte strategice.
Experţii prezenţi la reuniune au arătat că amenajarea integrată a bazinelor hidrografice stă la baza dezvoltării durabile pentru societate. A fost dezbătută problema inundaţiilor rapide, dar şi rolul pe care îl are ANAR în acest context, corelat cu rolul altor instituţii precum Romsilva, Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare şi consiliile locale. “A fost pusă în evidenţă importanţa reîmpăduririlor, programele de combatere a eroziunii solului şi corectarea torenţilor, precum şi cele mai bune practici în domeniul agricol, ca măsuri non-structurale cu un rol foarte important în managementul riscului la inundaţii generate de viiturile rapide”, precizează comunicatul.
A fost analizat şi mecanismul economic al Administraţiei de recuperare a costurilor, dar în condiţiile în care soluţiile ce trebuie aplicate să nu presupună impunerea unor noi taxe sau contribuţii.
Goana după ANAR
ANAR a fost la un pas să fie spartă şi “bucăţile” să intre sub autoritatea consiliilor judeţene. Cel care a reuşit să menţină unitatea în managementul hidrologiei româneşti a fost Ion Iliescu, recunoscut ca mare specialist în acest domeniu. De altfel, structura de organizare, prin bazine hidrografice, a fost recunoscută pe plan mondial ca fiind cel mai potrivit, rezultatele obţinute în România fiind consemnate ca exemplu de bun management. Ideea abandonării administrării apelor pe bazine hidrografice a apărut atunci când se punea la cale descentralizarea autorităţilor; între timp, legea pentru care Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea a fost declarată neconstituţională.



2 comentarii
De mult am banuit ca Iilescu este in spatele faptului ca Romania este singura tara talibana in privinta apelor, care refuza cu cerbicie sa adopte metodele contemporane de management al apelor si-o da inainte cu regularizarile comuniste, cu distrugerea naturii fara sens. Acum nu mai am niciun dubiu. Evident ca nu ma refer la descentralizare, ma refer la mutilarea cursurilor raurilor, la devastarea patrimoniului natural sub pretextul combaterii inundatiilor. Asemenea abordari se stie de zeci de anu ca sunt absoluti ineficiente, pe langa sinistre pentru natura. Trebuie refacute zonele umede si ele actioneaza ca un burete ce tempereaza enorm forta viiturilor si trebuie oprite despaduririle. iar unde trebuie consolidate maluri o perdea de arini este infinit mai non-invaziva, mai ieftina si mai trainica decat betonul.
Super bun si ar trebui sa dea de gandit multora !
Comments are closed.