Acasă MediuDezvoltare Durabila Iliescu critică numirile politice din domeniul apelor

Iliescu critică numirile politice din domeniul apelor

de L M

iliescuPlanul de Management împotriva Riscurilor la Inundaţii al României a fost transmis Comisie Europene pe 22 martie, în aceeași zi în care se marchează Ziua Mondială a Apei. Față de alte situații, de această dată, autoritățile au reușit să respecte termenele impuse. Experți și responsabili din domeniu au celebrat Ziua Mondială a Apei , cu care ocazie au atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă.

Nelipsit de la astfel de manifestări, fostul peședinte al României Ion Iliescu a fost extrem de critic cu privire la conducătorii Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) care nu sunt specialiști. „Nu vă lăsați călcați în picioare de tot felul de șefi care nu sunt specialiști, care se consideră atotcunoscători. Unii ignoră aceste lucruri şi, odată ajunşi şefi, vor să dea indicaţii în domenii în care nu nu se pricep. Specialiştii trebuie să dea indicaţii”, a spus Ion Iliescu, marți, la Palatul Parlamentului, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. De remarcat, ultimul director general al ANAR a ocupat funcția plecând din postura de șef la service auto, iar Administrația a trecut prin convulsii acum doi ani, când s-a pus problema dezintegrării ei, iar numai intervenția energică a lui Ion Iliescu a păstrat instituția în integralitatea ei.

Acum, importantă este exploatarea rațională a amenajărilor hidrografice pe care le avem”, a precizat fostul președinte. Potrivit acestuia, România dispune de o „dotare remarcabilă” în domeniul hidroenergetic, toate râurile interioare beneficiind de astfel de lucrări, realizate în special în perioada 1950-1980. Și cu această ocazie, Ion Iliescu, fost președinte al Consiliului Apelor, structura care se ocupa de amenajările hidrotehnice înainte de 1989, a criticat decizia lui Nicolae Ceaușescu de a construi canalul Dunăre-București., pe care a catalogat-o drept „o prostie”. Cert este că fostul președinte a punctat faptul că România se confruntă cu două situații – lipsa apei și excesul de apă.

Mai multe telefoane decât toalete

Ministrul Mediului Cristiana Pașca Palmer a făcut o scurtă trecere în revistă cu privire la problemele apei la nivel mondial.

„Se estimează că, în următorii 50 de ani, cererea de apă se va dubla, iar populaţia globului va ajunge la 9 miliarde. Apa va fi o parte a problemei, cât şi o parte importantă a soluţiei. Este nevoie să acordăm atenţie securităţii resurselor de apă, atenuarea riscurilor de inundaţii a secetei şi poluării, şi evitarea conflictelor în distribuţia resurselor de apă. Securitatea apei este importantă. Dreptul la apă este un subiect important pe agenda internaţională, a spus ministrul Mediului.

Comparațiile au fost cele care au creat imaginea apei în lume. „Statisticile la nivel global arată că, în 2015, un om din 10 nu avea acces la apă sigură, iar unu din trei nu avea acces la toaletă. În prezent, sunt mai mulţi posesori de telefoane inteligente decât cei care au acces la o toaletă. În România, potrivit statisticilor, la nivelul anului 2012, doar 61% din populaţie era racordată la reţeaua publică de apă”, a punctat ministrul.

din aceeasi categorie