Acasă Stiri InterneHidro Hidroelectrica vinde 20 de microhidrocentrale la jumătate de preţ

Hidroelectrica vinde 20 de microhidrocentrale la jumătate de preţ

de A

MHC 1Producătorul de energie Hidroelectrica scoate la vânzare prin licitaţie 20 de microhidrocentrale (MHC-uri), cu o putere totală instalată de 16,48 MW şi o energie de proiect de 49,2 GWh/an, oferind o reducere de aproape jumătate din preţul iniţial.

“Valoarea centralelor hidroelectrice de mică putere oferite spre vânzare în această etapă a scăzut la aproximativ 49 milioane de lei, beneficiind astfel de o reducere de peste 23.262.013 lei faţă de preţul iniţial aferent licitaţiilor desfăşurate începând cu luna septembrie 2014”, informează un comunicat transmis luni de companie.

Activele scoase la vânzare sunt structurate în 14 pachete şi sunt situate în 12 judeţe: Bacău, Neamț, Suceava, Hunedoara, Brașov, Arad, Sibiu, Buzău, Vâlcea, Timiș, Vrancea şi Argeș.

Ofertanţii care vor să participle la licitaţie trebuie să depună documentele de participare la sediul Hidroelectrica până la data limită, 16 mai,  licitaţiile publice cu strigare urmând a avea loc între 23-26 mai.

Până în prezent au fost vândute 36 de microhidrocentrale, cu o putere totală instalată de 29,22 MW şi o energie de proiect de 97,60 GWh/an, la un preţ de 94,37 milioane lei (peste 21 milioane de euro). Procesul de vânzare al microhidrocentralelor a început în luna iulie 2013, ca urmare a deciziei administratorului judiciar al companiei.

Pentru acest an Hidroelectrica şi-a planificat o producţie de 15 TWh şi un profit brut de 1,3 miliarde lei, cel mai bun rezultat din istoria companiei, faţă de 1,1 miliarde lei anul trecut. Profitul brut a depăşit 1,1 miliarde lei în 2015, mai mic decât în 2014 cu doar 57 milioane lei.

Hidroelectrica a fost în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2013, însă a reintrat în procedură de reorganizare judiciară în februarie 2014. Compania are circa 3.400 de angajaţi, exceptând hidroservurile.

din aceeasi categorie