Acasă MediuDezvoltare Durabila Hidroelectrica a investit în agregatele de la Berești

Hidroelectrica a investit în agregatele de la Berești

de L M

Lucrările de retehnologizare la unul dintre cele două hidroagregate ale hidrocentralei de la Berești, de pe Siret, au fost finalizate, puterea echipamentului majorându-se cu aproape 20%. Pentru aceasta, Hidroelectrica a investit peste 18 milioane de lei.

Hidroagregatul (HA) 2 de la Berești a fost pornit, joi, 13 decembrie, după lucrări de retehnologizate ce au fost realizate de SSH Hidroserv, iar principalul producător al componentelor a fost UCM Reşiţa. Valoarea investiției a fost de 18,2 milioane de lei. Modernizarea a urmărit implementarea de soluții tehnologice de ultimă oră care să conducă la îmbunătățirea parametrilor generali de funcţionare, creșterea gradului de automatizare și a siguranței în exploatare a centralei. Puterea hidroagregatului a fost crescută de la 21 la 25MW.

„Ne aflăm într-un moment important, în prima zi a unui nou ciclu tehnologic pentru hidroagregatul II al CHE Berești. În general se vorbește despre investiții la modul viitor, dar iată că lucrurile se întâmplă pentru noi acum. Ne propunem să continuăm investițiile, astfel încât să securizăm portofoliul actual. Nu ne putem gândi la dezvoltare și extindere fără să ne asigurăm că păstrăm ceea ce avem. În ceea ce privește investițiile, pot să vă spun cu certitudine că fiecare pas contează. Important este să ne mobiliză, să depășim barierele cu care ne confruntăm”, a declarat Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica, la ceremonia de repunere în funcţiune a hidroagregatului, care a precizat că investiția este una 100% românească. „Proba de 72 de ore arată că hidroagregatul funcționează corespunzător”, a precizat Badea.

Hidroelectrica arată în ultimii ani că este noul campion al sistemului energetic. Este bine condusă și are performanțe financiare extraordinare. Este o companie care are capacitatea de a se implica profund în reînnoirea sistemului și acestea sunt așteptările noastre de la ea. Hidroelectrica merită aprecierile noastre. Ministerul Energiei exact asta așteaptă, investiții ca cea de aici”, a declarat Robert Tudorache, secretar de stat în ME, prezent la Berești.

Centrala hidroelectrică Bereşti este o centrala de tip baraj, amplasată pe cursul râului Siret la circa 4 km aval de localitatea Bereşti, echipată cu doua hidroagregate de 21,75MW fiecare. Hidrogeneratorul 2 este fabricat la UCM Reşiţa şi a funcționat din 1986 fără înlocuire de bobinaj sau alte reparații majore. Hidroelectrica operează cinci hidrocentrale pe Siret, care au o putere instalată totală de 192 MW.

din aceeasi categorie