Administraţia Naţională ”Apele Române” (ANAR) a accesat peste 40 milioane de euro din fonduri comunitare pentru finanţarea a 10 contracte semnate în cadrul proiectelor intitulate ”Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor”. Prin aceste proiecte se vor realiza hărţile de hazard la inundaţi la nivelul bazinelor hidrografice Crişuri, Banat, Siret, Mureş, Someş-Tisa, Buzău, Argeş-Vedea, Dobrogea-Litoral, Olt şi Jiu. Se peconizează ca hărţile să fie finalizate până la mijlocul anului 2012.
Proiectele presupun realizarea hărţilor de hazard la inundaţii pe tronsoane ale cursurilor de apă principale şi ale afluenţilor săi de gradul I şi II, pe o lungime de aproximativ 20.000 km de cursuri de apă, se arată într-un comunicat de presă al ANAR. În cadrul acestor proiecte, se foloseşte metoda de scanare LIDAR (Light Intensity Detection and Ranging) care constă în efectuarea de zboruri aerospaţiale, în urma cărora se va obţine modelul digital al cursului de apă şi al zonei adiacente. Pe lângă zborurile aerospatiale, se vor efectua şi lucrări de teren, respectiv ridicări topografice convenţionale, care constau în realizarea bazei de date topografice şi care au ca rezultat editarea de hărţi în format GIS, precum şi efectuarea de studii hidraulice, hidrologice şi de management al bazinului hidrografic, precizează comunicatul.
Precursoare pentru hărţile de risc
„Spre deosebire de planurile de apărare pe care le avem în prezent, hărţile de hazard la inundaţii vor arăta cu precizie ridicată extinderea zonei inundate şi, în anumite situaţii, vor putea să ofere informaţii referitoare la viteza apei, adâncimea apei la viituri, corespunzătoatoare unor debite cu diferite probabilităţi de depăşire (0,1%; 1%; 5%; 10%), adică date referitoare la inundaţii care se petrec odată la 1000 de ani, odată la 100 de ani, odată la 20 ani, respectiv odată la 10 ani”, a declarat David Csaba, director general al ANAR.
Hărţile de hazard sunt foarte importante pentru că ele stau şi la baza elaborării hărţilor de risc, hărţi care vor indica nivelul pagubelor care se vor produce şi zonele de evacuare a populaţiei. Odată finalizate, hărţile vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale, dar şi a publicului larg, se arată în comunicat.
Proiecte de 438 milioane de euro
„Pentru Domeniul I de intervenţie, mai intenţionăm să depunem spre finanţare în jur de 20 de lucrări intitulate No Regret Measures (câte 1-3 din fiecare bazin hidrografic), precum şi prima parte din proiectul Watman. Întrucât proiectele noastre au deja o valoare estimată la 483 mil euro (finanţare UE şi buget), iar fondurile alocate sunt doar de 329 milioane de euro, putem afirma că, din acest punct de vedere, suntem o axă deficitară, în sensul că mai avem nevoie de suplimentarea finanţării acestor proiecte, în primă fază cu 160 milioane de euro”, a completat David Csaba.
3 miliarde de euro pagube în 5 ani
Pagubele produse de inundaţii, în ultimii ani, se ridică la mai multe miliarde de euro. Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, a anunţat, anul trecut, că inundaţiile din ultimii cinci ani, în perioada 2005-2010, au provocat pagube totale de peste 3 miliarde de euro. Oficiali PAID au declarat, anul trecut, că, în intervalul analizat, aproape 62.000 de locuinţe au fost afectate, din care 15.600 au fost distruse în totalitate.


