Guvernul a aprobat suplimentarea bugetelor ministerelor Sănătăţii, Transporturilor, Mediului, Educaţiei şi Dezvoltării cu aproximativ 1,12 miliarde de lei, pentru plata unor arierate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. “Decizia se înscrie în politica Executivului de reducere a datoriilor acumulate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Fondurile provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Astfel, Ministerul Sănătăţii va primi aproximativ 435 milioane lei pentru plata arieratelor din sănătate. Sumele vor fi transferate de Ministerul Sănătăţii către Fondul naţional unic de asigurări de sănătate pentru a putea fi achitate furnizorilor datoriile la medicamentele compensate şi gratuite astfel încât, la finele anului, să nu fie înregistrate restanţe mai vechi de 90 de zile.
Bugetul Ministerului Dezvoltării va fi suplimentat cu 150 de milioane de lei tot pentru plata unor arierate. Aceste datorii au fost acumulate ca urmare a executării unor lucrări efectuate în cadrul unor proiecte de alimentare cu apă la sate, pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea drumurilor locale, realizarea de sisteme integrate de apă şi canalizare.
De asemenea, a fost majorat bugetul Ministerului Educaţiei cu suma de 50 de milioane de lei, conform solicitărilor primite din partea Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Fondurile merg către autorităţile locale şi sunt destinate plăţii unor lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea unor şcoli.
Bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor pe anul 2011 a fost suplimentat cu suma de 40 milioane lei, pentru plata arieratelor la obiectivele de investiţii în infrastructura de mediu promovate în cadrul programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. Fondurile vor fi folosite pentru realizarea investiţiilor privind alimentarea cu apă potabilă şi canalizare, pentru combaterea efectelor inundaţiilor, pentru implementarea Sistemului Informatic Integrat de Mediu (SIM) şi pentru lucrări de împădurire derulate prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.
Bani pentru electricitatea de la CFR
Cei mai mulţi bani primeşte Ministerul Transporturilor, 450 de milioane de lei, pentru plata obligaţiilor restante ale CFR către furnizorii de energie electrică. “Prin asigurarea acestor fonduri, vor fi reduse arieratele operatorilor economici monitorizaţi din subordinea Ministerului Transporturilor, respectându-se, astfel, angajamentele convenite în acest sens prin Acordul Stand-by încheiat cu FMI”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. De remarcat, aceşti bani reprezintă circa 25% din datoriile pe care CFR le are către furnizorii de electricitate CEZ, EON, ENEL şi Electrica. Datoriile totale ale CFR către toţi furnizorii de energie depăşesc două miliarde de lei, din care 330 milioane de lei era datoria numai cătrte CEZ, la mijlocul anului.


