Acasă Stiri ExterneAmerica Gunoiul şi americanii

Gunoiul şi americanii

de GM

Peste 40.000 de tone de deşeuri pe zi, 7.100 de angajaţi, 2.500 de maşini de gunoi: colectarea şi tratarea deşeurilor este o provocare vitală pentru New York, unde autorităţile şi-au propus un nou obiectiv, anume de a recicla 30% din aceşti munţi de gunoi până în 2017, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Newyorkezii aruncă cel mai mult dintre toţi americanii: 2,5 kg pe zi, în medie, faţă de 2 kg în restul ţării, potrivit Primăriei metropolei. Seara, trotuarele se umplu cu saci enormi din plastic negru sau transparent, însă şi cu lămpi, canapele şi alte piese de mobilă în stare încă bună.

“Dacă nu ar exista gunoierii, oraşul ar deveni rapid de nelocuit”, susţine Robin Nagle, antropolog la Universitatea din New York, potrivit căreia aceşti angajaţi sunt chiar mai importanţi decât poliţia sau pompierii.

Cantitatea de deşeuri “creşte în fiecare an”, subliniază Ron Gonen, responsabil cu reciclarea în oraşul american. Potrivit acestuia, New York-ul cheltuie circa 330 de milioane de dolari pentru exportarea deşeurilor sale în alte state, precum Ohio sau Carolina de Nord.

Însă, în ultimii doi ani, oraşul cu 8,4 milioane de locuitori, care nu colectează deşeurile comerciale (magazine şi companii), ci doar pe cele ale persoanelor fizice şi administraţiilor, şi-a schimbat total politica faţă de problema munţilor din ce în ce mai mari de gunoaie.

New York-ul şi-a stabilit obiectivul de a creşte rata de reciclare de la 15%, atât cât este în prezent, la 30% până în 2017 (fără deşeuri organice), pentru cele 11.200 de tone de deşeuri pe care le colectează în fiecare zi (deşeurile comerciale, produse de companiile private, sunt estimate la 29.000 de tone pe zi).

În acest sens, primăria metropolei şi-a multiplicat iniţiativele privind reciclarea gunoaielor, continuă France Presse.

Din 2012, un program pilot a fost lansat în şcoli, pentru colectarea deşeurilor organice. Pornind de la 90 de şcoli în 2012-2013, programul s-a extins, anul acesta, la 300 de instituţii şcolare.

De asemenea, începând din iulie 2015, restaurantele, fast-food-urile şi alimentarele vor trebui să separe deşeurile organice şi să le recicleze.

“Ne aflăm la începutul unei transformări”, consideră Eric Goldstein, de la organizaţia ecologistă Natural Resources Defense Council. “Am început lent, nu facem încă parte din oraşe importante, precum Seattle sau San Francisco, însă recuperăm rapid”, susţine acesta, care evocă şi o “reducere a ritmului de creştere a deşeurilor în ultimii ani”, în urma crizei financiare din 2008, a noilor legi, însă şi a evoluţiei consumului.

În decembrie 2013, o fabrică ultramodernă de reciclare a metalului, plasticului şi sticlei a fost inaugurată în Brooklyn, unde se întinde pe o suprafaţă de 44,5 hectare. Este “cea mai mare din lume sau, cel puţin, din SUA”, explică, pentru AFP, Tom Outerbridge, un responsabil al companiei care gestionează fabrica, Sims Metal Management Municipal Recycling, un lider mondial în acest sector.

Proiectul, în parteneriat public-privat, a costat 110 milioane de dolari. Fabrica funcţionează, în prezent, timp de opt ore pe zi, însă ar putea începe să funcţioneze non-stop începând din primăvară.

Reciclarea nu este bună doar pentru mediu. Ea generează şi venituri: un cub de aluminiu, precum cel produs la fabrica din Brooklyn, de circa 680 kg, se vinde cu peste 1.000 de dolari.

din aceeasi categorie