Acasă MediuDezvoltare Durabila Getica CCS la Mediaş

Getica CCS la Mediaş

de GM

Romgaz,  împreună cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) şi membrii Companiei de Proiect GETICA CCS au organizat, la Centrul de Documentare şi Informare Mediaş, în cadrul Strategiei de comunicare a proiectului GETICA CCS, conferinţa cu tema „Transportul şi stocarea CO2”.

În deschiderea conferinţei, Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei, Ion Ariton, a făcut  o scurtă trecere în revistă a stadiului evoluţiei proiectului, referindu-se la predarea Studiului de Fezabilitate la Global CCS Institute, depunerea, în data de 5 mai, la Banca Europeană de Investiţii (BEI), a documentaţiei necesare accesării programului de finanţare NER 300 (care va acoperi circa 50% din investiţie). De asemenea, reprezentantul MECMA a anunţat următorii paşi în derularea proiectului GETICA CCS, printre care schema pentru închiderea finanţării proiectului, transpunerea Directivei 2009/31/CE privind stocarea geologică a carbonului, înfiinţarea Companiei de Proiect GETICA CCS.

Conform carmencitei Constantin, director al Diviziei Energie şi Mediu din cadrul ISPE, BEI (desemnată de către Comisia Europeană să deruleze instrumentul financiar NER300), a primit, la data limită, 13 proiecte pe captarea şi stocarea CO” (CCS) şi 65 pe utilizarea surselor regenerabile de producere a energiei. “Cel mai probabil, în prima parte a anului viitor vor fi desemnate proiectele câştigătoare. Proiectul CCS depus de România a trezit, deja, interesul, având în vedere că BERD şi-a anunţat intenţia de a participa ca acţionar, dar şi cu granturi şi credite. După modelul hidrocentralei de la Tarniţa şi a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, şi proiectul Getica CCS va fi tot o companie deschisă. Un lucru este cert: România are cărbune, are nevoie de energie produsă din cărbune, ştim să-l folosim, trebuie să-l facem curat, de aceea este nevoie de proiecte precum Getica CCS”, a spus Carmencita Constantin.

Programul „NER300″, denumire sub care UE, BEI şi statele membre derulează proiectul, este finanţat prin vânzarea a până la 300 milioane de certificate de CO2 destinate nou-intraţilor pe piaţă. La un preţ de vânzare al certificatelor de 15 euro pe certificat, se estimează că UE ar putea atrage până la 4,5 miliarde de euro pentru astfel de proiecte. Printre „competitorii” la fondurile comunitare se află Polonia, Italia, Germania, Anglia, Bulgaria şi România.

Proiectul demonstrativ GETICA CCS este un proiect prioritar pentru România şi, totodată, unul de interes european, urmând să contribuie major la respectarea angajamentelor asumate de ţara noastră privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon, cantitatea ce urmează a fi captată şi stocată fiind de minim 1,5 milioane tone CO2/an. Cererea de finanţare pentru NER300 a fost elaborată de către Complexul Energetic (CE) Turceni, în numele viitoarei Companii de Proiect, care va include operatorii finali ai tehnologiei CCS, respectiv CE Turceni – operator pentru captarea CO2, Transgaz – operator pentru transportul CO2 şi Romgaz – operator pentru stocarea CO2.

La evenimentul de la Mediaş au participat, printre alţii, reprezentanţi ai comunităţii CCS internaţionale, precum Maurice Hanegraaf, specialist în proiecte europene, Global CCS Institute, ai comunităţii interne CCS, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, printre care primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, ai băncilor internaţionale cu activitate în România, ai mediului de afaceri, operatori economici, mediu academic, ONG-uri.

din aceeasi categorie