Acasă Analize Gaz românesc în Serbia

Gaz românesc în Serbia

de GM

foto gazLa Forumul Economic de la Davos continuă discuţiile pe tema siguranţei în asigurarea cu energie şi resurse energetice. Serbia, spre exemplu, discută cu România despre posibilitatea importului de gaze din regiunea Mării Negre, dar este deschisă şi convorbirilor privind obţinerea de gaz din Rusia pe rute alternative, după cum a declarat premierul sârb Aleksandar Vucic, pe marginea unui forum al Reuters de la Davos, relatează Tanjug, preluată de Agerpres. Pe de altă parte, cel mai probabil din cauza preţului care a scăzut foarte mult, Lukoil, a doua cea mai mare companie petrolieră din Rusia, este decisă să-şi diminueze investiţiile cu 10% în acest an.

“Tocmai am terminat convorbirile cu premierul Victor Ponta despre importul de gaz din porţiunea românească a Mării Negre“, a spus Vucic la Davos. “În acelaşi timp, suntem gata să discutăm toate posibilităţile de a primi gaz rusesc prin gazoductele din Turcia, Grecia sau Macedonia“, a adăugat premierul sârb.

Potrivit Reuters, Serbia primeşte aproximativ 90% din importurile de gaz din Rusia prin Ucraina, dar caută în prezent rute alternative după decizia Moscovei de a renunţa la proiectul de construcţie a gazoductului South Stream.

A doua mare companie energetică din Rusia, Lukoil, intenţionează să reducă anul acesta investiţiile cu aproximativ 10% sau 1,5 miliarde de dolari, prin limitarea cheltuielilor şi amânarea angajărilor, a anunţat directorul general Vagit Alekperov la Forumul de la Davos, transmit TASS, Interfax şi Reuters. Şi dividendele sunt foarte importante şi Lukoil nu va scădea nivelul acestora nici în perioadele dificile, a adăugat Vagit Alekperov.

Compania vrea să testeze pieţele în această primăvară, pentru o posibilă nouă emisiune de euro-obligaţiuni, le-a declarat jurnaliştilor şeful companiei ruse.

Din cauza sancţiunilor impuse Rusiei de statele occidentale pentru implicarea în conflictul din Ucraina, este aproape imposibil pentru companiile ruseşti să obţină finanţare de pe pieţele globale de capital. Lukoil este prima companie privată inclusă în luna septembrie pe lista companiilor ruseşti vizate de sancţiunile occidentale. Bancherii susţin că, deşi sancţiunile interzic furnizarea de anumite tehnologii, nu afectează şi finanţarea.

Referindu-se la preţul petrolului, şeful Lukoil a estimat că în primul trimestru din acest an cotaţia barilului de ţiţei se va situa în medie la 50 de dolari şi va urca pe parcursul anului la 65-70 de dolari.

Lukoil speră să-şi dubleze producţia din afara Rusiei datorită celui mai ambiţios proiect al său, West Qurna-2, din Irak. De asemenea, compania dezvoltă proiecte în Africa de Vest.

În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanţi. În cadrul operaţiunilor din România ale Lukoil sunt angajaţi circa 3.500 de angajaţi, din care 2.500 pe platforma de la rafinăria Petrotel.

din aceeasi categorie