Acasă EconomieBanci & Asigurari Garantare la înmormântare

Garantare la înmormântare

de GM

cimitirParlamentul a dat o lege prin care se înfiinţează încă un fond de garantare – pentru înmormântări decente şi parastase civilizate. Măsurile nu se opresc aici şi legiuitorul a impus firmelor de pompe funebre şi încheierea unor poliţe de malpraxis ca să fie sigur că vor fi respectate dorinţele răposatului şi obiceiurile de înmormântare.

„Proiectul de lege are ca scop reglementarea unitară, transparentă a activităţilor de înfiinţare, funcţionare, închidere a cimitirelor precum şi a serviciilor funerare”, se arată în Expunerea de motive a actului normativ. „În practica ţărilor Uniunii Europene, prin lege sunt stabilite acele reguli care asigură caracter decent înmormântării şi condiţii civilizate aducerii ultimului omagiu la locul de veci al decedatului”, precizează documentul.

Legea a stat cinci ani în Parlament, dat tot nu a ieşit bine, iar ochiul vigilent al preşedintelui României a văzut că mai trebuie făcute completări. Astfel, legea a fost trimisă din nou în Parlament pentru reexaminare, pentru că, în principal, nu se stipula ce se întâmplă atunci când firmele de pompe funebre intră în insolvenţă sau faliment şi nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale.

În aceste condiţii, Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare a fost publicată în Monitorul Oficial din iulie 2014, la cinci ani de la depunerea proiectului în Parlament, în aprilie 2009.

Legea pleacă de la conceptul că “oricine are dreptul la o înmormântare decentă şi la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului”. Ca să nu mai existe ceartă “la capul mortului”, legea prevede că prestatorii de servicii funerare şi persoanele în drept “sunt obligaţi să colaboreze între ei, să ţină cont de voinţa exprimată pe timpul vieţii de către defunct sau, în lipsa acesteia, vor ţine seama de apartenenţa religioasă a defunctului”.

Cimitir la distanţă de zonele protejate

Demn de remarcat este faptul că cimitirele pot fi deţinute numai de persoane juridice, astfel că nimic de acest gen nu poate fi făcut “pe persoană fizică”. Actul normativ stabileşte cadrul legal de înfiinţare a cimitirelor şi vrea să rezolve toate situaţiile ce pot apărea în caz de deces; scapă de amestecul de confesiuni cimitirele aparţinând culturilor mozaic şi musulman.

Pe de altă parte, cimitirele pot fi înfiinţate numai după obţinerea autorizaţiei de construire, iar, de la apariţia acestei legi, se pot amenaja astfel de spaţii la cel puţin 100 de metri de zonele protejate (n.r. – zonele de locuit, zonele balneoclimaterice, zonele de odihnă şi recreere, instituţiile social-culturale, unităţile sanitare şi unităţile de învăţământ). Iar gardul trebuie dublat cu o perdea de pomi.

“Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se poate face numai după 30 de ani de la ultima înhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor (…). Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen se face cu avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti”, se arată în lege. “În cazul falimentului operatorului economic, dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, cimitirul se transmite în proprietatea comunei sau oraşului pe teritoriul căruia se află”, se precizează în actul normativ.

Fără reclamă

Un capitol important din lege este cel referitor la serviciile funerare, mai ales după ce România a fost şocată de filiera formată din ambulanţieri, autopsieri şi firme de pompe funebre. De aceea, “în instituţiile de sănătate publică se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare (…). Se interzice personalului instituţiei de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare”, arată legea. Mai mult, se interzice şi orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare in incinta instituţiilor de sănătate şi în cimitire; excepţie face avizierul cu lista în ordine alfabetică a firmelor de specialitate.

Condiţii financiare

Nu orice firmă poate presta servicii funerare, pentru că trebuie să îndeplinească anumite criterii ce vor trebui stabilite prin HG, cel mai târziu până la începutul lui octombrie 2014. În principal, firmele trebuie să arate că dispun de capacitatea financiară şi profesională necesară, nu au datorii la stat şi la primărie şi dispun de spaţiul corespunzător pentru desfăşurarea obiectului de activitate în condiţii decente.

“Capacitatea financiară necesară constă într-un fond de garantare constituit pentru plata despăgubirilor datorate în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii defectuoase a prestărilor de servicii funerare. (…) Constituie fond de garantare suma depusă într-un cont special la banca la care operatorul economic are deschis contul curent şi garanţia bancară sau asigurarea de malpraxis încheiată la valoarea fondului de garantare stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Pentru nerespectarea prevederilor acestei legi, sunt stabilite şi amenzi, care nu depăşesc 5.000 de lei şi sunt aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

din aceeasi categorie