
Laurențiu URLUESCU
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER solicită autorităţilor să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a nu crea haos în piaţă şi a da posibilitatea economiei şi populaţiei să de re-adapteze. Ca răspuns, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că vor beneficia de sprijin, în continuare, consumatorii vulnerabili.
„Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică şi geo-politică – au determinat autorităţile române să ia măsuri excepţionale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale. Legislaţia în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricţie în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piaţă, solicităm autorităţilor demararea pregătirilor privind re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfăşoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai aşa vom putea beneficia cu toţii de preţuri corecte la energie şi gaze”, a declarat Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFEER, citat într-un comunicat al asociaţiei.
De remarcat, în prezent, prețurile energiei electrice și gazelor naturale sunt plafonate. La un consum de electricitate de maxim 100 kWh/lună, prețul plătit de consumator este de 0,68 lei/kWh, preț ce include toate componentele (prețul efectiv al curentului, tarifele de transport și distribuție, bonusul de cogenerare, certificatele verzi, TVA și accize). La prețul final de 0,68 lei/kWh cu toate componentele incluse, prețul efectiv al energiei este de circa 0,2 lei/kWh, adică 200 lei/MWh, un preț nesustenabil, în condițiile în care în piață prețurile pentru anul viitor depășesc 500 lei/MWh.
În funcție de consum, populația plătește prețuri de 0,68 lei/kWh, 0,8 lei/kWh și 1,3 lei/kWh.
Potrivit legislaţiei, consumatorii casnici şi industriali beneficiază de energie electrică la preţuri de maximum 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de reţea, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA). Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape: în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori şi bugetul de stat (TVA şi accize) diferenţa între preţul final plătit de consumatori şi cel al pieţei. În etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român, explică reprezentanţii AFEER.
„Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut, iar, pe de alta, OUG 32/2024 stabileşte la 700 lei/MWh valoarea maximă a preţului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat; un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilităţii preţului din piaţă. În plus, ne temem că Fondul de Solidaritate şi cel de Tranziţie Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când preţurile au fost foarte mari şi din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susţinerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorităţi. Toate acestea ne creează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, subliniază preşedintele AFEER.
Furnizorii mai semnalează că, în prezent, din cauza condiţiilor meteorologice, cu coduri roşii de caniculă, consumul de energie electrică a ajuns la cote foarte înalte, nu numai în România, ci în toată zona, ceea ce a condus la creşterea preţurilor pe pieţele spot. Prelungirea acestei situaţii poate avea efecte asupra facturilor consumatorilor, asupra furnizorilor şi asupra bugetului de stat, prin aplicarea legislaţiei privind plafonarea/compensarea facturilor.
Aceştia precizează, totodată, că ei nu transmit niciun fel de oferte pe Piaţa de Echilibrare, doar transmit operatorului acestei pieţe consumurile prognozate.
„Ţin să precizez că furnizorii nu au niciun rol în tranzacţiile cu produse de echilibrare pe Piaţa de Echilibrare; ei nu sunt furnizori de servicii de echilibrare pe această piaţă, nu transmit niciun fel de oferte. Pe această piaţă tranzacţionează doar operatorul pieţei de echilibrare, respectiv Transelectrica S.A., unii dintre producătorii de energie electrică şi posesorii capacităţilor de stocare calificate. Furnizorii doar transmit operatorului acestei pieţe consumurile prognozate şi, în final, decontează costurile cu echilibrarea sistemului. Potrivit celor mai recente date publicate de către Transelectrica, energia tranzacţionată pe Piaţa de Echilibrare a scăzut, de exemplu, în luna martie 2024, ca procent din consumul total, la 3%, faţă de 3,7% în aceeaşi lună a anului 2023. Ca volum, scăderea este de la 172 GWh la 142 MWh. Această scădere cu peste 20% arată că a fost o îmbunătăţire semnificativă a prognozelor tuturor participanţilor la piaţă. Îngrijorător este că, deşi volumul a scăzut, preţurile plătite au crescut de la o medie de aproximativ 400 lei/MWh în anul 2023, la peste 2.000 lei/MWh în 2024, cu maxime ce au depăşit şi 15.000 lei/MWh. Astfel, deşi prognozele lor au avut în acest an un grad de acurateţe mai mare, furnizorii sunt cei care suportă pierderile cauzate de creşterile exorbitante ale preţurilor. Cauzele acestor creşteri de preţ pe Piaţa de Echilibrare trebuie lămurite de autorităţi împreună cu producătorii de energie electrică participanţi la această piaţă şi cu Transelectrica”, a atras atenţia Laurenţiu Urluescu.
Piață pentru garanțiile
Pe de altă parte, AFEER solicită crearea unei pieţe pentru garanţii de origine, la fel cum există în celelalte ţări din UE. Producătorii, spun reprezentanţii asociaţiei, cel puţin cei regenerabili, ar putea să-şi recupereze investiţiile, prin înfiinţarea unei pieţe voluntare a garanţiilor de origine, având în vedere cererea tot mai mare datorată extinderii politicilor ESG ale consumatorilor finali industriali. ESG (Environmental, Social and Governance) reprezintă aplicarea unor practici sustenabile de afaceri în contextul criteriilor de Mediu, Sociale şi de Guvernare, care sunt recunoscute şi la nivel internaţional.
ANRE emite o garanţie de origine pentru fiecare megawatt oră produs din surse regenerabile de energie. În România, în prezent, aceste garanţii de origine se transferă de către furnizor clientului său final, la solicitarea acestuia, odată cu energia electrică vândută. Furnizorul nu poate transfera unui client final doar garanţia de origine, fără să-i şi furnizeze energia electrică aferentă acesteia, explică ei.
„Dacă un consumator nu are, deocamdată, nevoie de garanţii de origine, acestea se pierd. Practic, se emit degeaba! În schimb, alţi consumatori, care au nevoie de astfel de garanţii, nu le pot achiziţiona. Atragem atenţia că, deşi există cerere tot mai mare, metoda actuală de transfer este ineficientă şi provoacă blocaje şi lipsuri. De aceea solicităm crearea unei pieţe funcţionale pentru aceste garanţii de origine, astfel încât acestea să poată fi transferate independent de energia electrică, la fel cum există în celelalte ţări din UE”, a punctat Urluescu.
Înfiinţată în anul 2006, AFEER cuprinde, în prezent, un număr de 44 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică şi/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 85% din consumul final de electricitate şi 85% din consumul final de gaze naturale.
Re-liberalizare cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili
Ministerul Energiei, împreună cu alte ministere, lucrează, în vederea re-liberalizării pieţei de energie, la măsuri de sprijin ţintite pentru familiile care au nevoie de ele, deoarece, în prezent, sunt sprijiniţi toţi consumatorii, în funcţie de nivelul de consum, a anunțat ministrul Sebastian Burduja.
„Pentru cazurile familiilor cu condiţii sociale, socio-economice, care nu le permit să-şi acopere costurile, lucrăm deja la ţintirea acestor măsuri împreună cu alte ministere, pentru că nu ţine doar de Ministerul Energiei, ci şi de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, astfel încât să facem exact ceea ce ne-a solicitat şi Comisia Europeană: să ţintim măsurile de sprijin pentru familiile care au nevoie de ele, pentru că acum, aşa cum ştiţi, noi sprijinim toţi consumatorii în funcţie de nivelul de consum. Deci, dacă cineva deţine un apartament în Primăverii şi are consum de sub 100 de kWh pe lună, plăteşte acelaşi tarif ca o familie cu cinci copii din Ferentari”, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă se are în vedere o modificare a legislaţiei privind consumatorii vulnerabili, ministrul a răspuns că „da, cu predilecţie pentru sectorul energetic”.
„Deci, încercăm să definim consumatorul vulnerabil, pentru sistemul energetic, tocmai pentru a pregăti perioada de după martie anul viitor”, a punctat Burduja.
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER a solicitat autorităţilor să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a nu crea haos în piaţă şi a da posibilitatea economiei şi populaţiei să se re-adapteze.