Acasă Stiri ExterneAmerica Fraţii Micula bagă România în infringement

Fraţii Micula bagă România în infringement

de L M

steag rom-ueRomânia alături de alte patru state comunitare au primit scrisori de punere în întârziere în cadrul procedurilor de infringement declanşate ca urmare a nedenunţării tratatelor bilaterale de investiţii intra-UE. Aceste tratate de protejare a investiţiilor străine dau mari dureri de cap chiar şi negociatorilor europeni şi americani pentru definitivarea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), pentru că ele contravin legilor comunitare privind competiţia.

Comisia Europeană a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a cinci state membre, solicitându-le să denunţe tratatele bilaterale de investiţii pe care le-au încheiat între ele („TBI intra-UE”), se arată îmtr-un comunicat de presă al Comisiei Europene. TBI sunt acorduri care stabilesc clauzele şi condiţiile aplicabile investiţiilor private realizate de cetăţeni şi întreprinderi dintr-un stat într-un alt stat. TBI intra-UE sunt acorduri care există între state membre ale UE.

Multe dintre aceste tratate intra-UE au fost semnate în anii 1990, înainte ca UE să se extindă în 2004, 2007 şi 2013. Ele au fost încheiate în principal între state care erau deja membre ale UE şi ţările candidate, cu scopul de a asigura investiţiile făcute în viitoarele state membre, “într-o perioadă în care era posibil ca investitorii privaţi să dea dovadă de o precauţie excesivă faţă de astfel de investiţii, uneori din motive de ordin politic ori istoric”, precizează comunicatul.

După extinderea Uniunii, astfel de asigurări „suplimentare” nu ar mai trebui să fie necesare, susţine comuncatul, întrucât toate statele membre sunt supuse aceloraşi norme pe piaţa unică a UE, inclusiv normelor privind investiţiile transfrontaliere (îndeosebi libertatea de stabilire şi libera circulaţie a capitalurilor). De asemenea, datorită normelor Uniunii Europene, toţi investitorii din UE beneficiază de aceeaşi protecţie. “În schimb, TBI intra-UE acordă drepturi, la nivel bilateral, doar investitorilor din anumite state membre: în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), o astfel de discriminare pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate nu este compatibilă cu legislaţia UE”, precizează documentul.

În aceste condiţii, Comisia Europeană a decis să solicite Austriei, Olandei, României, Slovaciei şi Suediei să denunţe TBI intra-UE pe care le-au încheiat, deschizând procedurile de infringement, prin trimiterea scrisorilor de întârziere.

“Această problematică nu reprezintă o noutate, iar Comisia le-a atras deja atenţia tuturor statelor membre, în mod constant şi ani la rând, asupra incompatibilităţii respectivelor TBI intra-UE cu legislaţia UE. (…) În acelaşi timp, Comisia le-a adresat solicitări de informaţii celorlalte 21 de state membre care menţin în vigoare TBI intra-UE, demarând astfel un dialog administrativ cu statele în cauză. Este demn de remarcat faptul că două state membre, Irlanda şi Italia, au denunţat deja toate TBI intra­UE în 2012 şi, respectiv, în 2013”, completează comunicatul CE.

Proces pentru istorie la ICSID

Cel mai cunoscut caz de disfuncţionalităţi produse prin aplicarea tratatelor de protejare a investiţiilor este cel al fraţilor Micula. Ca cetăţeni suedezi, fraţii Micula, patronii European Food SA, au dat în judecată România, în 2005, la Curtea de Arbitraj de la Washington (n.r. – ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă pentru litigiile economice), pentru că statul român nu le-a protejat investiţiile demarate înainte de aderare, în zone defavorizate, pentru care beneficiau de facilităţi fiscale. Fraţii Micula au câştigat procesul de la Curtea de Arbitraj tocmai prin invocarea tratatului de protejare a investiţiilor încheiat de România cu Suedia, pe vremea când ţara noastră nu era membră a UE, motiv pentru care statul are de achitat afaceriştilor circa 376 milioane lei, plus penalităţi.

În aceste condiţii, Români a ajuns într-un mare impas. Pe de o parte este decizia unei curţi internaţionale de arbitraj, nerespectarea ei având consecinţe internaţionale; pe de altă parte CE a informat autorităţile române că plata acestor despăgubiri reprezintă ajutor de stat ilegal.

Rezultatul procesului la ICSID al fraţilor Micula a ajuns motiv de mari dispute în cadrul negocierilor dintre UE şi SUA pentru încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Menţinerea acestor tratate ar produce perturbări pe piaţă, prin afectarea competiţiei.

din aceeasi categorie