Acasă Stiri ExterneEuropa Francesco Starace, noul şef al EURELECTRIC

Francesco Starace, noul şef al EURELECTRIC

de M G

Francesco Starace, directorul general al Enel, a fost desemnat preşedinte al Eurelectric – Uniunea Europeană a Industriei de Electricitate, principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor referitoare la acest domeniu. Acesta îi succede la conducerea Eurelectric lui Antonio Mexia, directorul general al Energias de Portugal (EDP).

Starace a fost numit de către Consiliul Director al Eurelectric, cu un mandat de doi ani, în timpul Adunării Anuale desfăşurate în Estoril, Portugalia. Echipa îi include şi pe vicepreședinții Alistair Phillips-Davies, șeful executiv al SSE Marea Britanie (reales pentru al doilea mandat) și Magnus Hall, președinte și CEO al Vattenfall Suedia. Împreună, ei vor fi sprijiniți în activitatea lor de secretarul general Kristian Ruby, se arată într-un comunicat al Eurelectric. În aceste zile, la Estoril (Portugalia) are loc Convenţia anuală a Eurelectric, tema acesteia fiind “Plug&Play: Charged for the Future”.

“Este o mare onoare să fiu noul preşedinte al Eurelectric, o asociaţie care oferă sectorului de electricitate european un rol de lider în tranziţia energetică aflată în plină desfăşurare”, a declarat Francesco Starace. Acesta a precizat că sectorul energetic traversează o perioadă de transformare fără precedent, ca rezultat al inovaţiei tehnologice, al descentralizării şi trecerii către o economie mai verde. „În calitate de preşedinte al Eurelectric, vreau să asigur implicarea tuturor factorilor decizionali din domeniul energetic în poziţionarea industriei electricităţii ca motor principal al politicilor europene în ceea ce priveşte abordarea provocărilor majore ale tranziţiei energetice”, a spus Starace.

Eurelectric reprezintă interesele comune ale industriei de energie electrică la nivel paneuropean, având misiunea de a contribui la dezvoltarea şi competitivitatea acesteia, furnizând o reprezentare eficientă în domeniul relaţiilor publice şi promovând rolul unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în dezvoltarea societăţii europene.

Asociaţia include 3.500 de companii din Europa cu o cifră de afaceri totală de 200 miliarde de euro şi acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producţia de energie electrică şi pieţele de energie la reţele de distribuţie, clienţi, precum şi problemele de mediu şi sustenabilitate.

Mandatul de doi ani al lui Francesco Starace în calitate de preşedinte Eurelectric se va concentra pe trei priorităţi: schimbarea mentalităţii prin încorporarea sustenabilităţii în procesul decizional industrial, transformarea sectorului electricităţii într-unul mai agil şi proactiv, precum şi implicarea tuturor părţilor interesate în tranziţia energetică; îmbrăţişarea viitorului prin accelerarea electrificării şi crearea unor modele de business intersectoriale; transformarea prezentului prin completarea integrării energiei regenerabile şi dezvoltarea unor soluţii sustenabile şi incluzive pentru portofoliul actual de active, bazate pe carbon. Aceste priorităţi vor oferi sectorului european de electricitate uneltele necesare pentru a conduce tranziţia energetică.

În linie cu priorităţile Eurelectric, digitalizarea şi concentrarea pe client sunt doi dintre pilonii principali ai planului strategic Enel pentru 2017-2019.

Enel va investi 4,7 miliarde euro în următorii trei ani pentru a digitaliza portofoliul de active, operaţiuni şi procese şi pentru a îmbunătăţi conectivitatea. Grupul va aduce îmbunătăţiri şi serviciului de relaţii cu clienţii pentru a păstra şi extinde baza de aproape 66 milioane clienţi finali, cu obiectivul de a atinge o contribuţie la EBITDA de 3 miliarde de euro în 2019.

În plus, în jur de 90% din suma de 12,4 miliarde euro prevăzută pentru cheltuieli de capital în proiecte noi pentru perioada 2017-2019 reprezintă investiţii în sectorul energiilor regenerabile şi în reţele.

Grupul este, de asemenea, dedicat eliminării complete a amprentei de carbon în producţia de energie până în 2050 şi setează obiective clare pentru a contribui la patru din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (SGD 4- educaţie de calitate, SDG 7 – energie curată şi la preţuri accesibile, SDG 8 – muncă decentă şi creştere economică, SDG 13 – acţiune climatică).

din aceeasi categorie