Conform legislaţiei Uniunii Europene (UE), intrată în vigoare la finalul anului trecut, toate modelele de autoturisme şi autoutilitare uşoare din ţările membre trebuie să fie echipate standard cu sisteme de asistare la frânare. Mai mult, din 24 februarie 2011, această reglementare se va aplica şi tuturor autovehiculelor noi. Prevederile sunt incluse în noua directivă UE ce urmăreşte îmbunătăţirea gradului de protecţie a pietonilor aflaţi în trafic. Studiile UE arată că, prin echiparea autovehiculelor cu sisteme de asistare la frânare, se pot evitata anual, în Europa, până la 1.100 de accidente fatale în care sunt implicaţi pietoni.
Sistemul de asistare la frânare oferă sprijin în cazul frânării de urgenţă: dacă şoferul apasă brusc pedala de frână, sistemul consideră că este vorba despre o situaţie de urgenţă. Presiunea de frânare creşte imediat, îmbunătăţind, astfel, procesul de frânare. Distanţa de oprire va fi redusă, evitându-se astfel coliziunile. De altfel, Directiva UE prevede ca toate autovehiculele să fie echipate treptat, până în noiembrie 2014, cu programul electronic de stabilitate (ESP®). De asemenea, autovehiculele utilitare trebuie să fie echipate suplimentar, începând cu anul 2015, cu sisteme de frânare de urgenţă cu funcţie de anticipare, precum şi cu sisteme de asistare la menţinerea benzii de rulare.
Reamintim, în România, Renault produce autoturismele Dacia, iar Ford produce autoutilitara Transit Connect.
Pentru a veni în sprijinul aplicării legislaţiei europene, compania Bosch a efectuat studii şi a dezvoltat un sistem de frânare de urgenţă cu funcţie de anticipare, care asistă şoferul în trei etape. Prin intermediul funcţiei de avertizare la coliziune, sistemul recunoaşte un potenţial obstacol şi avertizează şoferul – mai întâi acustic sau vizual, apoi printr-o scurtă acţionare a frânelor. Dacă şoferul reacţionează şi frânează, presiunea de frânare este adaptată prin intermediul sistemului de asistare la frânare în caz de urgenţă cu funcţie de anticipare, astfel încât şoferul să nu intre în coliziune cu respectivul obstacol. În cazul în care şoferul nu reacţionează deloc şi dacă impactul nu mai poate fi evitat, sistemul frânează cu forţă maximă, cu puţin timp înainte de coliziune. O analiză derulată de Bosch indică faptul că, prin intermediul unui sistem de frânare de urgenţă cu funcţie de anticipare, ar putea fi evitate aproximativ trei din patru colizuni din spate, soldate cu victime umane.


