Guvernul norvegian va lansa un fond de investiţii în proiecte agricole care apără pădurile, potrivit unui comunicat de presă publicat joi de Forumul Economic Mondial de la Davos, informează AFP, preluat de Agerpres.
Mai multe organizaţii, printre care Programul ONU pentru mediu, companii specializate în sectorul alimentar şi ONG-uri active în protecţia mediului, se vor alătura acestui proiect. Obiectivul este protejarea a peste cinci milioane de hectare de pădure până în 2020, adică o suprafaţă de mărimea statului Costa Rica.
Fondul va fi lansat cu o contribuţie de 100 milioane de dolari din partea Norvegiei şi ţinta este ca până în 2020 să se ajungă la 400 milioane de dolari prin atragerea de alţi donatori precum şi parteneri din sectorul privat. Capitalul fondului va fi utilizat în special pentru a susţine productivitatea micilor agricultori, având în vedere că agricultura este una din principalele cauze ale despăduririi.
„Viitorul planetei depinde de capacitatea noastră comună de a proteja pădurile şi în acelaşi timp producţia agricolă pentru a acoperi necesităţile în creştere”, a declarat premierul norvegian Erna Solberg la Forumul de la Davos.
Printre companiile care susţin acest fond se numără Carrefour, Marks & Spencer, Mars, Metro, Nestlé şi Unilever. Aceasta din urmă s-a angajat să investească 25 milioane de dolari în acest fond în următorii cinci ani.
Între 2000 şi 2012, la nivel mondial a fost despădurită o suprafaţă de 2,3 milioane kilometri pătraţi de pădure.



