Acasă EconomieBanci & Asigurari Finanţare pentru bisericile săseşti

Finanţare pentru bisericile săseşti

de GM

Banca Centrală din Landul Baden-Württemberg va finanţa promovarea singurului lanţ de biserici fortificate săseşti din România, în rândul potenţialilor turişti din acest land, a declarat Ştefan Cosoroaba, reprezentantul Bisericii Evanghelice din România.

Prima acţiune de promovare a bisericilor săseşti din România, finanţată din Germania, va avea loc pe 23 octombrie, când, un grup de 23 de jurnalişti nemţi va ajunge la Sibiu, de unde va călători în toată Transilvania, la cele 25 de biserici fortificate incluse în traseele turistice. La această primă întâlnire cu presa germană va participa şi un reprezentant al Ministerului pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, a spus, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, ministrul Maria Grapini, conform Agerpres.

“Banca Centrală din Baden-Württemberg a pus ceva finanţe la dispoziţie. Este vorba de nişte acţiuni concrete. Una din ele este chiar întâlnirea respectivă, la care vin în jur de 23 de jurnalişti din presa centrală din Germania, ca să promoveze, prin ziarele lor, turismul din cetăţile fortificate”, a anunţat Ştefan Cosoroabă.

Acesta spune că, în primăvara anului viitor, vor veni în Transilvania firmele de turism din Landul Baden-Württemberg, care sunt interesate să încheie contracte, pentru circuite care cuprind bisericile fortificate săseşti.

Potrivit lui Ştefan Cosoroabă, doar o mică parte din bisericile fortificate din Transilvania sunt incluse în circuite turistice. Din totalul de 170 de biserici săseşti din România, doar 25 sunt vizitate de turişti.

Una dintre cele mai importante biserici săseşti din România se află chiar în centrul Sibiului, fiind vorba de Biserica Evanghelică, închisă până în 2014, din cauza lucrărilor de consolidare a acoperişului. Aici, practice, s-au investit 2,8 milioane de euro doar în ultimii doi ani, pentru această lucrare de consolidare, din fonduri europene.

“Noi încercăm să atragem noi fonduri europene, după încheierea acestui proiect, în primăvara lui 2014. Practic, cei 2,8 milioane de euro, bani europeni, depăşeşte cu foarte mult bugetul nostru. Nu ar avea cum 1.300 de enoriaşi, cât avem, să asigure asemenea finanţări”, a explicat Kilian Dorr, prim-preotul Bisericii Evanghelice din Sibiu.

Unele dintre bisericile săseşti din România sunt monumente UNESCO. Din patrimoniul UNESCO fac parte bisericile – cetate din Saschiz (jud. Mureş), Viscri (jud. Braşov), Valea Viilor (jud. Sibiu), Câlnic (jud. Alba), Darjiu (jud. Harghita).

Statisticile arată că 75% dintre bisericile fortificate sunt parţial deteriorate şi în pericol de distrugere, pentru că nu mai sunt suficienţi enoriaşi evanghelici saşi în comunele respective, care să le întreţină. Unele s-au şi prăbuşit (Velt), altele au fost vandalizate (Dobârca).

Biserica Evanghelică din România are sediul episcopal la Sibiu şi din punct de vedere istoric este biserica saşilor din Transilvania.

din aceeasi categorie

Comments are closed.