Bulevardul Fifth Avenue din New York redevine cea mai scumpă arteră comercială din lume, devansând Causeway Bay, din Hong Kong, iar bulevardul Champs Elysées din Paris rămâne pe locul al treilea, potrivit studiului anual dat publicităţii de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, informează AFP, preluată de Agerpres.
Hong Kong luase locul New York-ului în fruntea clasamentului acum doi ani. Totuşi, de un an, valoarea locativă a bunurilor situate pe această arteră a scăzut cu 6,8%, în timp ce valoarea celor de pe Fifth Avenue a crescut cu 13,3%, ajungând la 29.822 euro/m2.
În SUA, unde redresarea economiei şi vigoarea turismului au susţinut cererea de spaţii comerciale în mai multe oraşe, valorile locative au crescut cu 10,6% în acest an, notează Cushman & Wakefield, într-un comunicat difuzat cu ocazia salonului imobiliar comercial Mapic, la Cannes, în sudul Franţei.
Fifth Avenue este “emblematică“ pentru efervescenţa pieţei americane a spaţiilor comerciale şi, în general, pentru strategiile firmelor gata să plătească pentru a dispune de o vitrină în cele mai bune amplasamente din cele mai mari metropole mondiale, potrivit directorului general al Cushman & Wakefield – Franţa, Christian Dubois.
Zona Upper Fifth Avenue beneficiază de sosirea unor noi nume prestigioase, ca Microsoft.
La rândul său, Causeway Bay a înregistrat o scădere a cheltuielilor turiştilor, ilustrând impactul pe care măsurile anticorupţie adoptate de autorităţile chineze îl au asupra industriei luxului.
Champs Elysées ocupă poziţia a treia, cu 13.255 euro/m2. Aceasta este cea mai scumpă arteră comercială din Europa, devansând New Bond Street din Londra, chiar dacă valorile locative, după creşteri-record în 2012 şi 2013, sunt în acest an stabile.


