Acasă EconomieBanci & Asigurari Federația Silva contraatacă

Federația Silva contraatacă

de L M

Sindicaliștii silvicultori iau și ei poziție față de declarațiile dure ale ministrului Mediului, privind bonusurile exagerate pe care aceștia le încasează de la Romsilva, regia care administrează pădurile statului. Într-o scrisoare deschisă, în esență, ei spun că gratificațiile la pensionare, atât de mult hulite, sunt date în baza unei legi, iar campania de denigrare la care sunt supuși va duce la periclitarea statutului personalului silvic, ce se pot concretiza chiar și prin atacuri asupra lor, așa cum s-a mai întâmplat, când au murit sau au fost răniți silvicultori. Pe de altă parte, sindicaliștii atrag atenția asupra intenției ministrului Mediului privind reorganizarea Romsilva, amintind de propunerea din 2022, care a fost vehement contestată, pentru că putea duce la privatizarea pădurilor de stat. Iar starea regiei, din punct de vedere economic, este generată tot de politicile Ministerului Mediului, este concluzia silvicultorilor reuniți în Federația Sindicatelor Silva.

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, care reunește în prezent peste 15.000 de membri de sindicat, asistă cu îngrijorare zilele acestea la atacul mediatic fără precedent declanșat în mod tendențios în mass-media și pe rețelele sociale de către ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor, împotriva Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, care funcționează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, dar și împotriva sindicatelor, se arată într-o scrisoare deschisă a federației adresată ministrului Mediului.

„Prin acest demers politicianist furibund, încercați să ne puneți la zid, pornind o campanie de denigrare împotriva Romsilva și a celor peste 14.000 de salariați ai săi, aflați în slujba pădurilor României, sperând probabil că ne veți condamna și eventual executa, fără a fi măcar judecați”, precizează documentul.

„Am mai avut din păcate, în istoria recentă, la conducerea destinelor silviculturii românești, vremelnic, miniștri care au avut abordări similare, denigrând activitatea profesională a miilor de silvicultori corecți și onești din această țară, specialiști care și-au adus contribuția la administrarea pădurilor românești de-a lungul a zeci de ani de activitate profesională ireproșabilă, unii dintre ei plătind chiar cu prețul vieții”, susțin sindicaliștii, care au amintit de cazurile celor 6 pădurari care au fost uciși de infractori, precum și celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului.

„În fapt, ce doriți să faceți, să îngenuncheați și să destructurați Romsilva, care de mai bine de patru ani are conducere liberală, pe care ministerul o ține cu mandate provizorii, pentru a fi cât mai vulnerabilă?”, atrag atenția sindicaliștii.

„Noi știm că s-a mai încercat divizarea Romsilva, ultima tentativă fiind în anul 2022, când la  Guvern se analiza inclusiv separarea activităților regiei, cel mai probabil, la inițiativa unor grupuri de interese”, arată documentul.

Cât privește primele de pensionare pe care angajații Romsilva le primesc, Federația Silva atrage atenția că acestea sunt date în baza legii prin care a fost adoptat Statutul personalului silvic, „lege adoptată cu unanimitate de voturi de Parlamentul României. Acordarea acestor drepturi se face conform Bugetului anual de venituri și cheltuieli al Romsilva, care se aprobă prin HG.

Iar declarațiile ministrului Mediului privind lipsa de performanță economică sunt făcute „cel mai probabil din dorința de a decredibiliza activitatea acestei regii și a celor 14.000 de salariați”. De fapt, Romsilva a făcut profit în 2024, în ciuda dificultăților, generate în special tot de Ministerul Mediului, prin legislația pe care o promovează, susține Silva. În scrisoare, sindicaliștii arată că, la toate întâlnirile pe care le-au avut cu ministrul Mediului în 2023 și 2024, au atras atenția asupra problemelor generate de legislație.

Sindicaliștii au invocat blocarea amenajamentelor silvice, documentele în baza cărora se poate exploata pădurea, din cauza HG nr. 236/2023, care cerea evaluări de mediu, „proceduri aberante, birocratice și costisitoare. Pe parcursul anului 2024 s-au înregistrat astfel de situații la peste 100 de ocoale silvice de stat din cele 312 existente, resursa blocată ajungând la peste 1 milion de metri cubi de lemn, cu o valoare estimată la 400 milioane de lei”, se arată în scrisoare. Mai mult, prin Legea nr. 347/2023, a fost introdusă obligația de a publica în Monitorul Oficial aceste amenajamente silvice, Monitorul Oficial neavând capacitatea pentru acest lucru în timp util, fapt ce a dus la alte blocaje.

Federația Silva a mai invocat și obligația Romsilva de a vinde cât mai mult lemn în formă fasonată, „(50% din lemnul recoltat se valorifică ca produs fasonat începând cu anul 2023), aspect controversat, care a generat cheltuieli foarte mari de exploatare, sortare, manipulare, transport și depozitare, în condițiile în care piața lemnului nu este capabilă să absoarbă acest volum de lemn fasonat pus în piață de Romsilva, din cauza fluxurilor de mărfuri perturbate de cele două conflicte armate, din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rezultând astfel, la sfârșitul anului 2024, stocuri de lemn, care depășesc semnificativ 1 milion de mc, și care, sunt supuse deprecierii cantitative și calitative, generând pierderi consistente pentru bugetul administrației silvice, cu impact direct asupra profitului, față de metoda de valorificare a lemnului pe picior”.

„Dacă la un procent de 50% lemn fasonat, Regia Națională a Pădurilor are astăzi stocuri de peste 1 milion de mc nevalorificați, la un procent de 70% lemn fasonat în 2030, care se dorește a fi comercializat integral din depozite, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va pune de butuci Romsilva!”, atrag atenția sindicaliștii.

Federația mai amintește că regia este decapitalizată și din cauza obligației ca 90% din profit să fie vărsat la bugetul de stat și are cheltuieli care nu o privesc cu caii de rasă și activitatea celor 22 de parcuri naturale și naționale.

„Urmărind campania de presă împotriva Romsilva și cea desfășurată pe diverse rețele sociale, apreciem că demersul <justițiar> al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, este de fapt o diversiune, pentru a forța o <reorganizare> a Regiei Naționale a Pădurilor, așa cum reiese în mod explicit din declarațiile de presă, acest plan existând de multă vreme, doar că s-a așteptat contextul politic favorabil”, trage concluzia Federația Silva.

„Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva face un apel public la Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând încetarea campaniei de denigrare a celor peste 14000 de salariați ai Romsilva, a structurii noastre sindicale și implicit a Regiei Naționale a Pădurilor, pentru a evita ca acest conflict să escaladeze și să genereze tensiuni suplimentare”, susține documentul.

„În concluzie, domnule Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, considerăm absolut necesar să găsim înțelepciunea de a ne așeza la masa dialogului, să identificăm împreună cele mai bune soluții, astfel încât Romsilva să-și continue activitatea de administrator și apărător al pădurilor statului, să căutăm cele mai bune modalități de a nu distruge structurile de administrare existente, validate în timp și totodată, pentru a nu afecta locurile de muncă.

În cazul în care apelul nostru va fi ignorat de către conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, vom fi nevoiți să declanșăm acțiuni de protest și să solicităm intervenția de urgență a domnului Prim-Ministru Marcel Ciolacu pentru detensionarea situației și garantarea unui proces transparent și echitabil de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, având ca obiectiv gestionarea durabilă a pădurilor de stat, prin asigurarea echilibrată a celor trei funcții fundamentale ale pădurii, funcția de mediu, economică și socială”, se încheie scrisoarea deschisă.

 

din aceeasi categorie