Acasă Stiri ExterneEuropa Fashion by CEZ

Fashion by CEZ

de M G

Grupul CEZ în România a lansat colecţia de vestimentaţie profesională made-to-measure pentru angajaţii săi, doamne şi domni, din Centrele de Relaţii cu Clienţii, în contextul unui proces mai amplu de modernizare şi reorganizare a acestora.

Compania a dezvoltat acest proiect împreună cu doi dintre cei mai apreciaţi specialişti în domeniu, care conduc două companii locale cunoscute ca repere în crearea de îmbrăcăminte profesională made-to-measure: Iulia Radu, CEO Depot 96, şi Ionuţ Marin, CEO Viggo. Iulia Radu este recunoscută pentru dezvoltarea de vestimentaţie profesională pentru companii şi instituţii educaţionale (Complexul Educaţional Lauder Reut Bucureşti), iar brandul Viggo este recunoscut drept Partener Oficial al Echipei Naţionale de Fotbal a României.

În plus, încălţămintea şi curelele, din piele, sunt creaţii ale casei de modă Musette.

Pentru fiecare dintre cei aproximativ 150 de angajaţi ai CEZ din Centrele de Relaţii cu clienţii uniforma a fost făcută “pe comandă”.

Evenimentul a fost moderat de Mirela Bucovicean (fondator Molecule F) şi a prezentat importanţa proiectului pentru angajaţii companiei (care au luat parte la procesul de design) şi pentru clienţii cu care aceştia interacţionează (uniformele fiind un vector de transmitere a valorilor companiei şi a respectului pentru clienţi).

„Proiectul a fost inspirat de colegii noştri din Centrele de Relaţii cu Clienţii, cei care iau contact cu nevoile clienţilor noştri, din energia şi devotamentul lor de a găsi cele mai bune soluţii, zi de zi. Noua vestimentaţie reprezintă un instrument de adaptare la nevoile clienţilor, fiind o nouă modalitate de a începe un dialog cu aceştia, cu privire la valorile şi specificul companiei”, a declarat Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România.

„M-am implicat în acest proiect deoarece m-a inspirat energia angajaţilor Grupului CEZ în România; este foarte important ca o ţinută vestimentară să îţi ofere încredere şi să transmită acest lucru şi clienţilor”, a spus Ionuţ Marin, CEO Viggo.

„Am decis să devin partener al Grupului CEZ în România în acest proiect deoarece şi pentru mine angajaţii sunt o familie; sunt sigură că angajaţii CEZ vor aprecia acest demers al companiei”, a declarat Iulia Radu, CEO Depot 96.

Parte din strategia de dezvoltare a relaţiei cu clienţii Grupului, proiectul este justificat de mai multe cercetări internaţionale, care arată că vestimentaţia unitară a angajaţilor din centrele de relaţii cu clienţii influenţează pozitiv imaginea companiei. Uniformele au rolul de a transmite şi la nivel vizual profesionalismul şi competenţa Grupului CEZ în România, orientarea către client, ambiţia de a deveni o companie flexibilă şi inovatoare.

Ţinutele vestimentare profesionale sunt personalizate cu însemnele companiei şi cu motive tradiţionale olteneşti. Inspiraţia folclorică din zona Olteniei, în care CEZ deţine distribuţia de electricitate, care se regăseşte atât în ţinutele feminine, cât şi în cele masculine, reafirmă preocuparea Grupului CEZ în România pentru valorile locale.

Fiind un proiect de afirmare a aprecierii pentru angajaţi, aceştia au luat parte la procesul de design, având posibilitatea de a alege motivul tradiţional şi diverse elemente ale uniformei. Materialele folosite sunt de cea mai înaltă calitate, fiind alese în funcţie de specificul activităţii angajaţilor, pentru care confortul şi versatilitatea vestimentaţiei sunt importante la locul de muncă.

Întregul proces de reorganizare este construit în jurul ideii de grijă personalizată, atât pentru angajaţi, cât şi pentru clienţi. Modernizarea Centrelor de Relaţii cu Clienţii presupune împărţirea acestora în 3 zone de interes (Vânzări, Gestiune clienţi şi Distribuţia energiei electrice), în funcţie de specificul solicitărilor din partea clienţilor şi implementarea unui sistem de feedback, pentru îmbunătăţirea fluxului de informaţii primite de la clienţi cu privire la activitatea Grupului în România.

Grupul CEZ este prezent în România încă din anul 2005, când a preluat fosta Electrica Oltenia, iar, în prezent, deţine 8 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

din aceeasi categorie