Acasă Economie Fără bonusuri suplimentare la Romgaz

Fără bonusuri suplimentare la Romgaz

de GM

romgaz sediuAcţionarii societăţii naţionale Romgaz au respins propunerea de acordare de bonusuri pentru conducerea companiei, în funcţie de evoluţia acţiunilor la bursă, potrivit unei raportări a Romgaz transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În aceeaşi şedinţă a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru anul 2014.

Reamintim, un comunicat al Departamentului pentru Energie arăta, recent, că reprezentanţii statului în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica vor vota împotriva acordării unor bonusuri suplimentare pentru conducerile celor două companii, în funcţie de performanţele bursiere.

“În ceea ce priveşte propunerile existente pe ordinea de zi a adunărilor generale ordinare ale acţionarilor Romgaz (din data de 30 iulie 2014) şi Nuclearelectrica (din data de 31 iulie 2014) referitoare la acordarea unor bonusuri suplimentare, în funcţie de evoluţia performanţelor bursiere ale celor două societăţi, mandatul pe care îl voi da în calitate de ministru delegat pentru Energie va viza un vot de respingere. Consider că este mult prea devreme să putem vorbi despre acordarea unor noi bonusuri pentru două societăţi de stat ale căror conduceri au fost selectate în urmă cu aproximativ un an“, a arătat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat în comunicat.

Potrivit ministrului, conducerile ambelor societăţi au, în prezent, un nivel al veniturilor şi stimulentelor pentru performanţă suficient pentru momentul actual. “În plus, orice schimbare trebuie să fie rezultatul unui studiu care să analizeze comparativ remuneraţiile managementului societăţilor în cauza cu cele ale altor companii energetice similare din regiune şi din Uniunea Europeană“, a adăugat Nicolescu.

Ambele companii au declarat că propunerea de majorare a bonusurilor conducerilor a venit de la reprezentanţii Fondului Proprietatea în AGA. Cel mai probabil, şi reprezentanţii statului în AGA Nuclearelectrica vor respinge creşterea bonusurilor.

În ceea ce priveşte bugetul pe 2014 al Romgaz, acesta prevede un profit net de 1,16 miliarde lei, pe fondul unor venituri totale de 5,089 miliarde lei şi unor cheltuieli de 3,578 miliarde lei.

Bugetul a fost aprobat de Guvern pe 9 iulie 2014. Bugetul pe 2014 prevede majorarea profitului cu 19,5% faţă de profitul preliminat pentru 2013, creşterea numărului de angajaţi de la 6.472 la sfârşitul anului 2013 la 6.538 la finele anului 2014 şi majorarea cheltuielilor salariale cu 15,268 milioane lei, ca urmare a extinderii activităţii de producţie.

Cheltuielile cu investiţiile vor fi majorate cu 67,7%, pentru continuarea lucrărilor de descoperire de noi rezerve şi pentru participarea la proiecte investiţionale.

 

din aceeasi categorie