Acasă EconomieBanci & Asigurari EximBank susține investițiile românești în străinătate

EximBank susține investițiile românești în străinătate

de GM

Banca de Export-Import a României – EximBank a aprobat, recent, un mix de produse pentru Grup Feroviar Român (GFR) în vederea achiziționării de către a companie a BDZ Freight Services EOOD Bulgaria, compania național[ de transport feroviar din țara vecină, se arată într-un comunicat de presă.

Ținând cont, pe de o parte, de cadrul legal (Legea 96/2000), potrivit căruia banca efectuează operaţiuni specifice de finanţare și garantare pentru promovarea investiţiilor româneşti în străinătate, dar și de strategia EximBank de susținere a companiilor românești cu proiecte în afara țării, a fost stabilit un parteneriat strategic cu Grup Feroviar Român pentru acordarea de sprijin financiar în vederea achiziţionării unor companii din afara României.

Parteneriatul strategic dintre GFR și EximBank se orientează către alte ținte de interes din afara României, pe de o parte, și către activitatea curentă a companiei pe de alta, însă nu ia în considerare, sub nici o formă, o implicare în privatizările din România – nici acum, nici în viitor. Orice companie din România capabilă să-și extindă activitatea în afara țării este un potențial partener al EximBank. Cred că avem companii românești care au ajuns la maturitate deplină pe piata locală și care vor și pot să devină jucători regionali. Toate aceste companii găsesc în EximBank un partener strategic”, a declarat Traian Halalai, președintele EximBank.

EximBank este o instituţie specializată, al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

din aceeasi categorie