Acasă Analize Exceptare pentru tot anul

Exceptare pentru tot anul

de M G

foto alroMarii consumatori de energie trebuie exceptaţi de la plata unei părţi de certificatelor verzi de la 1 ianuarie 2015, aşa cum se specifică în legislaţia românească şi în cea europeană, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, în cadrul unei conferinţe de presă. În plus, acesta este de părere că populaţia şi ceilalţi consumatori nu ar trebui să plătească certificatele verzi de care sunt scutiţi marii consumatori.

„Nu există nicio bază legală să se ia în calcul altă dată de aplicare decât 1 ianuarie 2015. Legea este foarte clară, iar ea trebuie aplicată. Este vorba de HG 495/2014 şi de directiva europeană din octombrie 2014, potrivit cărora excepţia se aplică la cota anuală de energie regenerabilă”, a precizat Năstase.

Reamintim, la mijlocul lunii ianuarie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că marii consumatori de energie vor fi scutiţi de la plata unei părţi a certificatelor verzi începând cu data la care le-au fost emise acordurile de exceptare, nu începând cu 1 ianuarie 2015.

„Şi noi suntem confuzi de poziţia ANRE. Nu există asemenea termene în lege. Noi am depus dosarul din 2014, iar procesarea administrativă a dosarelor nu are nimic de-a face cu termenul de aplicare a legii. ANRE nu poate spune ceva ce nu are legătură cu realitatea şi cu legalitatea”, a adăugat Năstase.

Alro Slatina este cel mai mare consumator de energie din ţară (circa 3 TWh anual) şi este exceptată de la plata a 85% din certificatele verzi.

Potrivit ANRE, legislaţia din domeniu precizează că „exceptarea […] se aplică la cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi care se aplică furnizorilor de energie, comunicată de ANRE, începând cu anul în care a fost obţinut acordul de exceptare”, fără a fi indicată o dată precisă de la care aceste acorduri intră în aplicabilitate. În plus, cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială. „În aceste condiţii, până la emiterea de către Guvernul României a unei interpretări oficiale a prevederii de la art. 3 alin. (1) din HG nr. 495/2014 în ceea ce priveşte momentul aplicării acordurilor de exceptare emise pe parcursul anului 2015 (respectiv, începând cu 1 ianuarie 2015 sau începând cu data emiterii acordurilor de exceptare), ANRE consideră că acordurile de exceptare nu pot produce efecte retroactiv (înainte de data emiterii acordului), ci numai după data emiterii acestora. În această ipoteză, din calculele realizate de ANRE la sfârşitul lunii decembrie 2015, a rezultat că nu este necesară modificarea cotei obligatorii estimate de achiziţie de CV pentru anul 2015, de 0,274 CV/MWh, întrucât abaterea rezultată este mai mică de 10% faţă de această valoare”, susţin oficialii ANRE.

În plus, Marian Năstase crede că populaţia nu ar trebui să plătească certificatele verzi de la care au fost exceptaţi marii consumatori industriali, ci producătorii de energie regenerabilă ar trebui să primească mai puţine subvenţii. „Noi ne-am opus socializării certificatelor verzi de la care sunt exceptaţi marii consumatori. Uniunea Europeană a spus clar că, dacă respectivul stat şi-a atins ţinta de regenerabile sau este pe cale să-şi atingă ţinta, acel stat membru poate să reducă subvenţia pentru producătorii de energie verde. România şi-a atins deja ţinta de energie regenerabilă”, a spus Năstase.

Rezultate în creştere pentru Alro

Alro SA Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat anul trecut un profit net de 9,5 milioane lei, de la pierderi de 108,6 milioane lei în 2014, datorită creşterii marjei brute şi a faptului că societatea a fost exceptată de la plata unei cote pentru certificatele verzi.

Cifra de afaceri a crescut în 2015 la 2,3 miliarde de lei, faţă de 2 miliarde de lei în 2014, datorită promovării produselor finite cu valoare adaugată mare şi pe fondul aprecierii monedei americane faţă de leul românesc.

„Investiţiile de peste 550 de milioane de dolari realizate în ultimii 11 ani ne-au ajutat să consolidăm şi să extindem portofoliul de produse, să reducem consumurile specifice şi costurile finale. În plus, reducerea schemei de sprijin pentru sectorul energiei regenerabile are rolul de a elimina distorsiunile cu care s-a confruntat industria noastră. În felul acesta, putem concura de pe poziţii egale cu competitorii noştri”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al Alro SA.

Marja brută a societăţii a crescut la 15% faţă de 8% în 2014, iar profitul operaţional al producătorului de aluminiu s-a îmbunăţăţit semnificativ, atingând nivelul de 197,7 milioane lei, comparativ cu anul 2014 când a înregistrat un profit operaţional de 31,8 milioane lei.

Anul trecut, piaţa internaţională a aluminiului a continuat să scadă semnificativ, cu impact major asupra cotaţiilor. Dacă minimul anului 2014 a fost de 1.642 dolari/tonă, anul trecut minimul s-a situate sub 1.440 dolari/tonă, în luna noiembrie. De altfel, nici 2016 nu a adus o revigorare a preţului aluminiului, acesta rămânând sub nivelul de 1.550 dolari/tonă.

“În acest context dificil, fluxurile de numerar ale companiei au fost afectate în plus de achizitia cotei integrale de certificate verzi pentru anul 2014, ce s-a efectuat în primul trimestru al anului 2015. Aceasta a fost finanţată printr-un împrumut pe termen scurt, rambursat în proporţie de 75% până la 31 decembrie 2015”, a mai spus Gheorghe Dobra.

Potrivit acestuia, pentru a se menţine pe o piaţă internaţională în continuă scădere, Alro a continuat programele de investiţii pentru mărirea capacităţii de producţie pentru produsele cu valoare adăugată mare, precum şi pentru creşterea eficienţei operaţionale şi reducerea dependenţei energetice. Astfel, costul cu materiile prime s-a diminuat şi datorită operării capacităţii de reciclare a deşeurilor de aluminiu. Circa 10% din aluminiul primar produs la Alro provine din deşeuri reciclate. Pentru acest tip de aluminiu, consumul de energie electrică este cu 90% mai mic, comparativ cu cel pentru producţia aluminiului electrolitic.

Anul trecut, producţia totală de aluminiu primar a fost de 271.000 de tone, în creştere de la 263.000 de tone, înregistrate în 2014. Producţia de aluminiu procesat s-a apropiat de 79.000 de tone, faţă de aproape 78.000 de tone, în 2014.

În 2015, Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor pentru produsele cu valoare adăugată mare şi foarte mare, atât în sectorul de aluminiu primar, cât şi în sectorul de aluminiu procesat.

Tot în 2015, Alro şi-a asigurat sumele necesare pentru investiţii, semnând o facilitate de credit cu Black Sea Trade and Development Bank, în valoare de 60 de milioane de dolari, din care 15 milioane de dolari au fost deja investiţi în companie în cursul anului 2015. În plus, Alro a semnat un împrumut de tip revolving de 137 de milioane de dolari cu un consorţiu de bănci, prin care se refinanţează, în principal, un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 120 de milioane de dolari, obţinut în 2010.

din aceeasi categorie