Acasă MediuDezvoltare Durabila Etihad Airways va prelua o participaţie de 49% la Alitalia

Etihad Airways va prelua o participaţie de 49% la Alitalia

de GM

alitaliaEtihad Airways va prelua o participaţie de 49% la compania Alitalia, investiţia fiind cea mai mare de până acum a operatorului aerian din emiratul arab Abu Dhabi într-o companie aeriană străină, potrivit Wall Street Journal. Cele două companii au informat miercuri, într-un comunicat comun, că vor finaliza tranzacţia cât mai curând posibil.

Operatorul arab a anunţat în luna iunie că va investi în anumite condiţii în compania italiană, aflată aproape de faliment. Anunţul a încheiat mai multe luni de negocieri privind viitorul Alitalia.

Etihad şi Alitalia nu au oferit detalii despre condiţiile şi valoarea investiţiei.

Ministrul Infrastructurii din Italia, Maurizio Lupi spunea în luna iunie că Etihad vroia să investească iniţial 560 de milioane de euro, iar ulterior încă 690 de milioane de euro pe parcursul a patru ani.

Compania arabă intenţionează şi să reducă numărul de angajaţi ai Alitalia cu 2.251, la 11.470 de persoane, a spus Lupi.

din aceeasi categorie