Acasă EconomieBanci & Asigurari Este gata proiectul de reorganizare a Romsilva

Este gata proiectul de reorganizare a Romsilva

de L M

Proiectul de reorganizare a Romsilva a fost finalizat de către Ministerul Mediului, care a fost pus în consultare publică. Cele mai importante modificări comparativ cu situația actuală se referă la reducerea drastică a numărului de direcții silvice și separarea clară a activităților economice de cele de administrare a pădurii. Sindicaliștii, care au prostesta acum câteva zile împotriva unei decizii în acest domeniu fără consultarea unor specialiști, tocmai aceste lucruri ai condamnat. Ideea separării celor două activități de bază alte regiei, economică și administrarea fondului forestier, a apărut acum 2 ani, dar sindicaliștii au declarat că, în acest fel, se deschide calea privatizării pădurilor statului. Cât privește reducerea numărului direcțiilor silvice, nu este prima dată când Romsilva trece printr-un astfel de proces. Înainte de 2000, s-a redus numărul direcțiilor silvice, pentru ca, în câțiva ani, să se ajuns la situația anterioară, o direcție silvică în fiecare județ. Oficial, crescuseră costurile de funcționare, neoficial, politicul avea nevoie de posturi de șefi în fiecare județ.

Ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat astăzi, la sfârșitul ședinței de Guvern, punerea în consultare publică a Proiectului de hotărâre de Guvern privind Regulamentului de organizare și funcționare al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. „Proiectul are în vedere crearea unei administrații silvice eficiente pentru gestionarea durabilă a fondului forestier”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Această propunere concretă de Hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Romsilva se clădește pe trei piloni: reducerea numărului de direcții silvice pentru eficiență, separarea clară a activităților economice de cele de administrare a pădurilor și introducerea unor indicatori de performanță financiari și non-financiari”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la sfârșitul ședinței de Guvern.

„Astăzi există 41 de direcții silvice, pentru fiecare județ în parte. Propunerea de HG vizează 12 direcții silvice la nivel de țară, ceea ce înseamnă o scădere cu aproape 70% a numărului lor, o scădere necesară pentru eficientizarea activității Romsilva. În ceea ce privește numărul de directori, direcțiile silvice regionale vor avea un director, scade astfel cu aproape 90% numărul actual de directori, ceea ce înseamnă un câștig la bugetul Romsilva de 19 milioane de lei pentru activitatea de bază, cea a administrării pădurilor”, a spus ministrul.

„Al doilea pilon al HG-ului are la bază eficientizarea financiară, vorbim de nevoia de a separa activitatea de gestionare a pădurilor, activitatea de exploatare, de întreținere de drumuri, de activitatea de valorificare de produse nelemnoase, creșterea și valorificarea vânatului, piscicultură și alte tipuri de activități. Activitățile secundare trebuie să fie și eficiente economic. De asemenea, ne dorim ca bugetul Romsilva să se ducă spre activitatea de bază, de administrare de păduri”, a spus demnitarul.

Cel de-al treilea pilon pe care se bazează HG-ul privind reorganizarea Romsilva sunt indicatorii de performanță financiari și non-financiari.

„Vorbim de directori și sefi de ocoale care vor avea criterii minimale de performanță, număr de ore de formare, număr de instruiri anuale. Totodată, vom avea contracte de mandat pentru directorii direcțiilor silvice și pentru șefii de ocoale silvice”, a adăugat Diana Buzoianu.

Acest proiect de act normativ prevede și suprafețele din fondul forestier care vor trebui să fie acoperite de camere video. În acest sens, minim 30% din suprafața fondului forestier va fi supravegheată cu sisteme de monitorizare video. Alt indicator vizează realizarea a cel puțin 85% din volumul de lemn pus pe piață anual (procent din volumul anual stabilită prin amenajamentele silvice diminuat cu volumul produselor de igienă). Alte prevederi ale proiectului de HG vizează indicatori de performanță pentru identificarea arborilor remarcabili, a arborilor de habitat, a insulelelor de îmbătrânire.

din aceeasi categorie