Grupul de presă Bursa organizează, cu sprijinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a treia ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 10 septembrie 2015, începând cu orele 9:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane.
Temele propuse sunt: Uniunea Energetică Europeană – stadiul implementării şi rolul României în proiect; restructurarea companiilor energetice de stat şi lipsa investiţiilor în producţie; provocări legate de menţinerea consumului redus de gaze şi electricitate; evoluţia companiilor energetice pe Bursa de Valori Bucureşti; listarea Hidroelectrica în insolvenţă; eficienţa energetică – Planul Naţional de Acţiune; un an de tranzacţionare bursieră a gazelor – beneficii şi noi provocări; bursa regională de energie – evoluţii de preţ şi efecte în piaţa internă; regenerabilele, încotro? stadiul dezbaterii asupra noului sistem de impozitare a companiilor petroliere.
Între invitaţi sunt: Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri; Mihai Tudose, ministrul Economiei; Răzvan Nicolescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie (ACER); Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE); Laurenţiu Ciurel, director general Complexul Energetic Oltenia ; Bogdan Stănescu, director general Direcţia Societăţi Comerciale din Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri; Emil Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE); Mihai Darie, director financiar Nuclearelectrica; Victor Ionescu, director general al Operatorului Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale din România (OPCOM); Gabriel Dumitraşcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET); Doina Vornicu, director de operaţiuni la CEZ România; Viorel Gafiţa, preşedinte Romelectro; Remus Vulpescu, director general Vulcan SA; Ion Lungu, preşedinte Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
La conferinţă vor fi prezenţi aproximativ 150 de participanţi: companii din sectorul energetic (producători, furnizori, distribuitori de energie şi gaze), companii mari consumatoare din toate domeniile de activitate, autorităţi de reglementare, asociaţii şi organizaţii de profil, companii de consultanţă şi avocatură, bănci/ instituţii financiare şi jurnalişti.


