Enel Green Power a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni în BLP Energy, utility-scale în sectorul energiei eoliene și solare, sucursală a Bharat Light & Power Pvt Ltd (BLP Group), pentru un preț total de circa 30 de milioane de euro.
Cu această tranzacție EGP intră pe piața energiei regenerabile din India, marcând prima mutare a grupului în regiunea Asia-Pacific, ajungând, astfel, la mai mult de 10 GW de capacitate instalată netă la nivel global. EGP aduce pe piața indiană cele mai noi tehnologii regenerabile și cele mai bune practici la nivel mondial în proiectare și dezvoltare de proiect, în baza prezenței în 17 țări, în prezent.
BLP este una dintre cele mai importante companii de energie regenerabilă din India, care deține centrale eoliene operaționale în statele Gujarat și Maharashtra, cu o capacitate totală de 172 MW și o producție anuală totală de aproximativ 340 GWh. Compania are, de asemenea, un portofoliu de aproximativ 600 MW de proiecte eoliene în diferite stadii de dezvoltare.
BLP Group are sediul în New Delhi și Bangalore și are o echipă de profesioniști cu experiență în energie regenerabilă, producție, consultanță și servicii financiare, cu o expertiză vastă în tehnică, dezvoltare, exploatare și mentenanță și activități de finanțare.
„Această achiziție deschide ușile pentru Enel Green Power către potențialul uriaș al pieței din India și este o poartă de acces la extindere în Asia. Intenționăm să contribuim la obiectivul guvernului indian de creștere a ponderii energiilor regenerabile în portofoliul de energie al țării. EGP este, de asemenea, interesat în participarea, prin BLP Energy, la licitațiile publice viitoare pentru energie solară, la nivel național și de stat”, a declarat CEO-ul EGP, Francesco Venturini.
Achiziția unui pachet majoritar într-un producător indian de electricitate independent (IPP), cu un portofoliu de active eoliene aflate deja în exploatare și cu proiecte solare și eoliene diversificate geografic, se potrivește strategiei grupului și oferă perspective puternice de dezvoltare, combinate cu o poziție stabilită pe piață.
Tranzacția, finalizată în mai puțin de un an, este una dintre cele mai rapide efectuate de EGP și este o dovadă a capacitații Grupului de a fi înaintea tendințelor și de a intra rapid în noi țări, beneficiind de dimensiunea și expertiza globală pentru a profita de oportunitățile apărute pe piață.
În Planul strategic pentru 2015-2019, EGP a anunțat intenția de a-și extinde amprenta internațională prin extinderea pe noi piețe, inclusiv în țări din regiunea Asia-Pacific. Printre acestea, India este cel mai bine poziționată pentru expansiunea rapidă în industria energiei regenerabile, datorită populației ridicate și creșterii economice. Guvernul actual indian, condus de prim-ministrul Narendra Modi, a stabilit un obiectiv de a atinge 100 GW de energie solară și 60 GW de capacitate eoliană până în 2022, de la aproximativ 4 GW de energie solară și aproximativ 23 GW de energie eoliană în prezent. EGP s-a poziționat pentru a răspunde la această oportunitate de piață prin această achiziție.
„Sunt încântat să devenim parteneri ai Enel Green Power pentru următoarea etapă de dezvoltare a BLP. Această tranzacție validează echipa, expertiza și proiectele dezvoltate și ne oferă posibilitatea de creștere, prin oportunitatea de piață uriașă. Tranzacția reunește expertiza globală a EGP și înțelegerea pieței locale a Grupului BLP. Prin acest parteneriat, EGP și BLP Group vor acționa pentru a aduce energie curată competitivă, sustenabilă și de încredere, susținând astfel obiectivele Guvernului indian cu privire la energia verde. Vom lucra îndeaproape cu guvernele centrale și de stat din India, pentru a trece de la megawați la gigawați de energie din surse regenerabile”, a afirmat Tejpreet S. Chopra, CEO-ul Bharat Light & Power Group
Enel Green Power este compania grupului Enel dedicată exclusiv dezvoltării și gestionării surselor de energie regenerabilă la nivel internațional, cu operațiuni în Europa, America, Africa și Asia. Cu o capacitate de generare egală cu circa 32 de miliarde de kWh în 2014 din surse precum apă, soare, vânt și căldura Pământului – suficient pentru a satisface nevoia de energie a peste 11 milioane de gospodării, Enel Green Power este lider mondial în sector datorită mixului echilibrat de energie, generând volume cu mult peste nivelul mediu al sectorului. Compania are o capacitate instalată de peste 9.900 MW, care provine dintr-un mix de surse precum vânt, soare, apă, geotermale și biomasă. În prezent, deține aproximativ 740 de centrale operaționale în 17 țări.
Bharat Light & Power Pvt Ltd (BLP Group) este una dintre cele mai importante companii de generare a energiilor regenerabile și de tehnologie din India. BLP Energy (BLP), parte a Grupului BLP, construiește, deține și operează centrale electrice utility scale pentru a genera energie curată prin tehnologii eoliene și solare. Grupul BLP oferă și soluții distribuite solare societăților mari, industriilor și instituțiilor din India. În plus, Grupul BLP, prin platforma sa Orion, oferă monitorizare, raportare și soluții de prognoză către companii de utilități la nivel mondial, prin centrul de control din Bangalore, prin valorificarea big data, cloud, mobilității și analizei avansate. Acest lucru permite clienților Orion să construiască operațiuni inteligente, oferă vizualizare în timp real și posibilitatea de a îmbunătăți eficiența operațională a centralelor electrice din surse regenerabile.



