Acasă Economie Electrica se implică în dezvoltarea “reţelelor inteligente”

Electrica se implică în dezvoltarea “reţelelor inteligente”

de GM

Compania Electrica a organizat, recent, la Bran, Conferinţa „Reţele electrice inteligente – SMART GRIDS. Soluţii de finanţare a investiţiilor”. La acest eveniment, deosebit de important în domeniul diseminării conceptului de „reţele inteligente”, au participat reprezentanţi ai companiei, ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), membri ai Comisiei Ministeriale SMART GRID, specialişti în domeniu, reprezentanţi ai mediului academic din ţară şi din străinătate, precum şi reprezentanţi ai producătorilor de echipamente electroenergetice şi de tehnologie IT&C.

În deschiderea conferinţei, directorul general al Electrica, Ioan Folescu, membru al Comisiei Ministeriale SMART GRID, a prezentat importanţa cunoaşterii şi implementării principiilor SMART GRID pentru dezvoltarea sistemelor moderne de distribuţie a energiei, subliniind faptul că eforturile făcute până în prezent pentru dezvoltarea sistemelor SCADA/DMS şi pentru automatizarea distribuţiei reprezintă doar primii paşi pentru edificarea unui sistem de distribuţie inteligent, cu eficienţă ridicată şi cu asigurarea unei calităţi ridicate a energiei electrice furnizată utilizatorilor.

„Trebuie să aveţi în permanenţă un sistem integrat, fiecare element contribuind la un sistem inteligent la nivel naţional. Rugămintea MECMA este ca şi instalaţiile tehnice să se alinieze trendurilor actuale, astfel încât să promovăm aplicaţii noi pentru ca România să se găsească printre primele ţări care să pună în aplicare un astfel de proiect”, a declarat Coordonatorul Comisiei MECMA pentru SMART GRID, Tudor Şerban.

Dezbaterile Conferinţei au avut la bază 132 de autori de lucrări cu 52 de referate, grupate în cinci paneluri: „Concepte şi modele de Reţea Electrică Inteligentă-REI (”smart grid”)”, „Aspecte ale măsurării în Reţelele Electrice Inteligente-REI”, „Concepte de „smart grid” implementate în reţelele electrice actuale”, „Oferte de echipamente electrice şi aplicaţii specifice reţelei electrice inteligente” şi „Soluţii de finanţare a investiţiilor în reţele electrice”.

din aceeasi categorie