Electrocentrale Bucureşti (Elcen) a făcut o plângere prealabilă Primăriei Bucureşti, solicitând plata subvenţiilor la energia termică livrată bucureştenilor, transmite Agerpres. Se pare că și Romgaz va lua aceeași decizie.
„În temeiul art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul Administrativ, formulăm prezenta plângere prealabilă, prin care solicităm Municipiului Bucureşti cu sediul în Bucureşti, b-dul Regina Elisabeta nr. 47, sector 2, prin Primarul General Gabriela Firea, în conformitate cu prevederile art. 51, alin. (3) din OUG 36/2006 şi prevederile art. 3, coroborat cu prevederile art. 7 din Convenţia de justificare a avansurilor nr. 1/2019, a cărei încheiere a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 626/2019 din data de 14.11.2019, să îşi îndeplinească obligaţia de a vira în avans subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei Municipiului Bucureşti, direct în contul SNGN ROMGAZ S.A. Mediaş în valoare de 294.347.300, 43 lei, compusă din suma de 104.258.746,91 lei pentru luna decembrie 2019, 106.315.578,61 lei pentru luna ianuarie 2020 şi suma de 84.772.972,91 lei pentru luna februarie 2020, reprezentând estimarea contravalorii gazelor naturale necesare furnizării de energie termică populaţiei Municipiului Bucureşti, pentru perioada decembrie 2019 – februarie 2020”, se arată în document.
Totodată, potrivit unor surse din domeniu, Romgaz (furnizorul de gaze pentru producerea energiei termice de către Elcen) va lua aceeaşi măsură, întrucât este parte a convenţiei semnate între Primărie, Elcen şi Romgaz.
Reamintim, Termoenergetica este noua companie ce distribuie și livrează apă caldă și căldură bucureștenilor, cea care a luat locul RADET, intrat în faliment din cauza unor datorii istorice, în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de lei, tot către Elcen.


