Acasă Economie Eficienţă energetică la Vulcan

Eficienţă energetică la Vulcan

de GM

Companiile Vulcan şi Vinci Facilities România au iniţiat un proiect de utilizare eficientă a resurselor energetice pe platforma industrială Vulcan, care urmăreşte scăderea costurilor utilităţilor cu 20 – 25%, se arată într-un comunicat de presă.

După finalizarea auditului energetic, specialiştii Vinci Facilities România vor propune un plan de investiţii pentru reducerea consumurilor, iar primele estimări se cifrează la circa 200.000 de euro pe termen mediu, urmând ca, în circa cinci ani, prin refacerea integrală a izolaţiilor halelor şi prin înlocuirea unor echipamente, nivelul investiţiilor să depăşească două milioane de euro.

Unele dintre instalaţiile vechii fabrici vor fi înlocuite şi se va trece la automatizarea sistemului de producere a apei menajere şi a celei folosite în producţie. O altă etapă prevede implementarea unor soluţii “green energy” – becuri cu led, senzori de prezenţă şi temporizatoare, atât în zona de birouri, cât şi în mediul de producţie. Proiectul urmăreşte şi refacerea hidroizolaţiei şi a izolaţiilor termice ale halelor de producţie, pentru eliminarea pierderilor şi, implicit, reducerea consumului de gaze.

“Remodelarea proceselor, începută în urmă cu aproape un an şi continuată firesc cu acest proiect de eficientizare energetică, repune Vulcan pe calea performanţei. Nu este un proiect uşor, având în vedere vechimea instalaţiilor noastre, de aceea experienţa celor de la Vinci Facilies România ne e extrem de utilă. Suntem convinşi că va fi un succes”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general al societăţii Vulcan.

”Dinamica şi istoricul companiei ne fac să fim extrem de atenţi la soluţiile propuse. Schimbările efectuate în timp îndelungat fac ca echipamentele să nu poată lucra întotdeauna împreună, iar acest lucru poate duce la costuri ascunse, care pot apărea după implementări”, a afirmat, la rândul său, Andrei Postelnicu, director general al Vinci Facilities Romania.

Vulcan şi Vinci Facilities România au încheiat în luna septembrie a anului 2011 un contract de servicii complete de mentenanţă industrială (facilities management), care au adus companiei Vulcan economii de peste 10% ale cheltuielilor administrative. Vinci Facilities România va implementa, de asemenea, la Vulcan, o soluţie software – CAFM (Computer Aided Facilities Management) pentru îmbunătăţirea proceselor de mentenanţă preventivă.

Vulcan produce cazane pentru centrale electrice, echipamente industriale şi unităţi de pompare, fiind cel mai mare furnizor din Europa în acest sector şi unul dintre liderii mondiali. Compania, care are circa  900 de angajați, a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 23 milioane euro, având ca ţintă pentru acest an realizarea unei cifre de afaceri de 35 de milioane de euro.

În cadrul Vinci Energies, Vinci Facilities asigură servicii complete sau la alegere pentru clădiri şi clienţi individuali, oferind soluţii personalizate pentru toate situaţiile. Vinci Facilities are peste 8000 de angajaţi în mai mult de 20 de ţări, cifra de afaceri realizată în 2011 fiind de 1,2 miliarde de euro.

din aceeasi categorie