Compania Ecopetrol din Columbia intenționează să continue activitățile din Peru, cu toate că nu va merge mai departe cu dezvoltarea a patru blocuri de explorare petrol din țara vecină din America de Sud, a declarat un purtător de cuvânt al companiei energetice de stat, scrie Reuters. Comentariile au apărut după ce un oficial guvernamental a declarat că Ecopetrol își oprește activitățile din Peru, ceea ce face ca a treia companie energetică a țării să ia în considerare retragerea din această țară.
Purtătorul de cuvânt al Ecopetrol, Jorge Tellez, a declarat că societatea intenționează să își păstreze participația în blocul petrolifer 109, pentru care sunt așteptate avizele și evaluările.
Cu toate acestea, Tellez spune că firma nu a semnat încă cele patru contracte privind perimetrele de petrol din Peru, pentru care a câștigat dreptul de a le exploata împreună cu compania petrolieră spaniolă Repsol, în 2010, din cauza unor „întârzieri în procesul de formalizare a blocurilor”.
Șeful Agenției energetice a statului Peru, Luis Ortigas, a spus la rândul său că Ecopetrol a decis plecarea companiei ”din cauza problemelor din cadrul acesteia”.
„Compania și-a exprimat interesul de a continua analiza privind noi oportunități în ton cu strategia de dezvoltare internațională”, a spus la rândul său Tellez.
Ortigas nu a putut fi contactat pentru comentarii.


